VIDEO Şi-a condus prietenii spre moarte

Ultima actualizare:
image

Cinci tineri au murit pe loc după ce maşina în care se aflau a intrat sub un tir înmatriculat în Turcia. Cu toţii se întorceau de la discotecă, iar poliţiştii verifică acum dacă nu cumva şoferul era băut. Cert este că, din primele cercetări, el este vinovat de producerea accidentului. Ar fi pierdut controlul volanului, din cauză că a apăsat prea tare pedala de acceleraţie.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineaţa, într-o curbă periculoasă în apropierea comunei Vadu Moldovei, din Judeţul Suceava. Impactul a fost atât de puternic, încât cei cinci tineri au murit imediat. Trei dintre ei aveau 17, unul avea 18 ani, iar şoferul avea 21 de ani. Cu toţii se întorceau de la discotecă, unde petrecuseră întoarcerea în ţară a unuia dintre ei.

Pompierii din Fălticeni au intervenit cu o ambulanţă Smurd şi cu o autospecială de descarcerare, ca să îi scoată dintre resturile maşinii.

Inspectoratul de Poliţie Suceava a declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului, iar din primele cercetări se pare că vinovat este Narcis, unul dintre cei cinci tineri, care conducea maşina cu o viteză foarte mare şi care a intrat pe contrasens, într-o curbă. De altfel, cunoscuţii spun că el era un împătimit al vitezei şi a transmisiilor în direct pe Facebook. Pe pagina lui, el a postat pe data de 18 ocotmbrie un film făcut în timp ce conducea cu muzica dată la maximum.

Narcis avea 21 de ani şi locuia în comuna Râşca, judeţul Suceava.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
bit.ly
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Este sigur consumul de cafea in sarcina, foto Facebook, Shutterstock crop jpg
images jpg
image png
Cum readuci la viață florile tale preferate, foto Shutterstock  jpg
Oskar Schindler a salvat peste 1200 de evrei, foto Pinterest jpg
Botosani 2 jpg
image png
Vladimir Putin Profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net