VIDEO Șocant! Intervenție în forță a trupelor speciale, la metroul din București. Mai multe persoane au fost încătușate
O intervenție în forță a trupelor speciale s-a desfășurat vineri, în jurul orei 15.00, la metroul din București, unde mai mulți suporteri au fost scoși din tren și încătușați pe peron. Suporterii aveau asupra lor fumigene dar și mai multe arme albe și făceau parte din galeria echipei de fotbal CSA Steaua București, potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei.
„Cu ocazia partidei de fotbal dintre echipele FC DINAMO 1948 București și CSA Steaua București, care se desfășoară pe stadionul Dinamo, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București comunică următoarele:
În jurul orelor 15.00, în proximitatea stadionului s-au adunat două grupuri, un grup de aproximativ 60 de suporteri dinamoviști și un grup de aproximativ 100 de suporteri steliști.
În momentul în care jandarmii au încercat separarea celor două grupuri și dispersarea lor, suporterii au intrat în conflict cu forțele de ordine.
Grupul de suporteri steliști au revenit în stația de metrou Ștefan cel Mare iar în momentul conducerii suporterilor doi jandarmi au fost loviți fiind necesară intervenția pentru imobilizarea și reținerea agresorilor. În urma acestui conflict aproximativ 30 de persoane au fost conduse la secția de poliție, în vederea luării măsurilor legale”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.