VIDEO Spulberaţi pe trotuar
Un bărbat a murit astăzi la Cluj-Napoca, iar vărul său este în stare critică la spital! Au fost spulberaţi de pe trotuar de un şofer în vârstă de 18 ani care nu avea permis de conducere şi care avea viteză!
Şoferul nu are permis şi conducea cu viteză când a pierdut controlul maşinii, s-a urcat pe un trotuar şi i-a lovit pe cei doi. Victimele sunt din judetul Iaşi şi veniseră la Cluj să lucreze, în speranţa unei vieţi mai bune.
Accidentul a avut loc la prânz, când cei doi bărbaţi erau în pauza de masă, alături de alţi doi colegi. Autoturismul condus de tânărul de 18 ani a venit din spate, iar pe bărbatul de 27 de ani şi pe vărul său de 47 de ani i-a lovit în plin. Ceilalţi doi bărbaţi au reuşit să se salveze, sărind pe un gard.După ce i-a accidentat pe cei doi bărbaţi, autoturismul condus de tânărul fără permis s-a oprit în gardul unui imobil. Vinovatul de producerea accidentului şi fratele acestuia, care se afla în maşină, ar fi vrut să fugă, dar au fost opriţi de oameni.Rudele susţin că tânărul de 18 ani a furat maşina de la tatăl său, care se afla la serviciu. Acesta urma să susţină examenul pentru permisul de conducere la începutul acestei săptămâni, însă nu s-a prezentat.Poliţiştii din Cluj au deschis un dosar penal pe numele tânărului. Pentru trei acuzaţii trebuie să răspundă acesta în faţa judecătorilor: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis. Cele două victime sunt din comuna ieşeană Dagâţa. În timp ce rudele tânărului de 27 de ani se pregătesc de înmormântare, cele ale bărbatului de 47 de ani se roagă pentru o minune.