VIDEO Un pod de sute de milioane de euro
Cel mai scump pod din istoria României va costa cinci sute de milioane de euro şi va face legătura între Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Aşteptat de aproape o jumătate de secol, podul suspendat peste Dunăre va lega zona Brăila - Galaţi de Tulcea. Aceasta este cea mai mare investiţie în infrastructură din ultimii 27 de ani.
23 de kilometri însumează proiectul podului suspendat peste Dunăre. Din aceştia, lungimea efectivă a podului este de doar 2 kilometri, în rest sunt căi de acces, viaducte şi un nou drum Brăila - Jijila, comuna tulceană unde va avea loc coborârea de pe pod. Lăţimea totală a podului suspendat va fi de 31 de metri, iar calea pe pod va avea 22 metri şi va fi alcătuită din 4 benzi de circulaţie şi două benzi pentru traficul pietonal. Toate acestea costă cinci sute de milioane de euro, dar pentru locuitorii comunei Jijila contează doar că vor scăpa de bacul peste Dunăre, de orele întregi de aşteptare ale acestuia, dar şi de problemele din timpul iernii când circulă foarte rar.
Deocamdată, podul suspendat peste Dunăre este doar o schiţă pe hartă, dar cei din zonă îl aşteaptă de foarte mult timp. Şi de o parte, şi de cealaltă a marelui fluviu.
În zona Brăila au început deja lucrările de defrişare a materialului lemnos pe partea unde va fi piciorul de ancorare şi pilonul podului. Indiferent de costurile construcţiei, dar şi de durata acesteia, autorităţile spun că importantă este doar mulţumirea oamenilor.
Pe malul celălalt al Dunării, în judeţul Tulcea, în comuna Jijila, unde va fi coborârea de pe pod, se vede zona schiţată pentru sensul giratoriu, în care va da şoseaua ce se va construi, legând coborârea de pe pod cu un drum european.
În baza contractului, potrivit CNAIR, 18 luni sunt alocate proiectării, 36 de luni execuţiei lucrărilor, iar perioada de garanţie va fi de minim 60 de luni. Localnicii speră ca de data aceasta podul peste Dunare să devină realitate şi nu doar promisiuni cum s-a întâmplat cu tunelul pe sub Dunăre, ce urma să lege Galaţiul de Tulcea.