VIDEO Violatorul jurnalistei agresate în centrul Capitalei a fost arestat
Bărbatul suspectat că a violat o jurnalistă în centrul Capitalei a fost prins de poliţişti, informează România TV. Oamenii legii au efectuat percheziţii acasă la suspect. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, ar mai fi încercat să violeze o altă femeie, dar a scăpat.
UPDATE: Bărbatul suspectat că în urmă cu o săptămână a violat o jurnalistă a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, marţi, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1. Decizia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.
UPDATE: Bărbatul suspectat de viol a fost condamnat în 2006 la 11 ani de închisoare pentru tâlhărie şi viol, fiind eliberat condiţionat din penitenciar anul acesta, la începutul lunii iulie, potrivit Mediafax.
Ninel Mogoşeanu a cerut în acest an liberarea condiţionată, solicitarea fiind admisă de Judecătoria Găeşti la 27 iunie.
Mogoşeanu a fost eliberat din Penitenciarul Găeşti pe 2 iulie. Bărbatul fusese încarcerat din 2005 şi ar fi trebuit să fie pus în libertate de drept în 2016, respectiv după ce ar fi executat integral pedeapsa de 11 ani de închisoare. El a cerut liberarea condiţionată după ce a executat două treimi de pedeapsă, instanţa constatând că a îndeplinit toate condiţiile.
În noiembrie 2005, Ninel Mogoşeanu a acostat o studentă într-o staţie de autobuz, a ameninţat-o cu moartea şi a violat-o pe un teren viran. Potrivit motivării deciziei instanţei supreme, inculpatul a ameninţat-o din nou, i-a luat un telefon mobil, 30.000 de lei, două abonamente RATB şi a obligat-o să meargă cu el acasă şi a prezentat-o părinţilor susţinând că este prietena lui.
Studenta l-ar fi rugat pe Mogoşeanu să-i restituie telefonul mobil pentru a-şi anunţa părinţii că întârzie, iar apoi profitând de neatenţia bărbatului şi-a anunţat prietenul că a fost sechestrată şi violată şi i-a descris locul în care se afla. Iubitul tinerei a fost şi cel care a anunţat poliţiştii.
Inculpatul a susţinut că, din cauza stării de beţie în care s-a aflat, nu a fost conştient că săvârşeşte fapte penale, odată ce, în realitate, el nu a dorit decât să înceapă o relaţie de prietenie cu partea vătămată.
Poliţiştii au găsit hainele şi încălţămintea pe care bărbatul le purta atunci când a siluit-o pe tânără
"Atragem atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor privind efectele eliberării condiţionate, în sensul că, dacă în intervalul de timp de la eliberare şi până la împlinirea duratei pedepsei condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune, se poate dispune revocarea eliberării condiţionate, caz în care pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani", se arată în decizia instanţei Judecătoriei Găeşti, potrivit Mediafax.
Bărbatul suspectat că a violat o jurnalistă de 23 de ani de la postul de radio Europa FM a fost prins de poliţişti. Oamenii legii l-au reţinut pe bărbat, luni seară, în zona Universităţii Bioterra, au precizat pentru Agerpres oficiali din Poliţia Capitalei.
Potrivit surselor citate, secretara facultăţii a depus şi ea plângere că ar fi fost violată de acelaşi individ, pe care l-a recunoscut atunci când poliţia i-a pus faţă în faţă.
Mai mult, oamenii legii au efectuat şi percheziţii la domiciliul individului, unde au găsit hainele cu care era îmbrăcat în ziua când a abuzat de jurnalistă.
Criminaliştii au realizat testul ADN şi acesta a ieşit pozitiv, de unde rezultă că principalul suspect este chiar autorul faptelor.
O tânără a făcut plângere la Poliţie că a fost violată, în urmă cu o săptămână, în zona Lacului Floreasca, de un bărbat care a ameninţat-o cu un cuţit în plină stradă.
Potrivit reprezentanţilor postului de radio, jurnalista a fost agresată pe un bulevard central al Capitalei, între zona Perla şi Lacul Floreasca, bărbatul ameninţând-o cu un cuţit, în zona feţei, că îşi va pierde ochiul dacă strigă după ajutor.
"Deşi colega noastră plângea, era în mod evident ameninţată şi a fost împinsă sute de metri, nimeni nu a intervenit sau sunat la numărul de urgenţă 112", se arată într-un comunicat al postului de radio la care lucrează victima.