Violată de cel care ar fi trebuit să-i găsească fata

Violată de cel care ar fi trebuit să-i găsească fata

Ultima actualizare:

    Elena Dimien  vrea să plece  din nou în Anglia,  să-şi caute fata (Foto: Călin Radu)
Elena Dimien vrea să plece din nou în Anglia, să-şi caute fata (Foto: Călin Radu)

Mirajul străinătăţii i-a ruinat viaţa! A plecat la muncă cu gândul la un trai mai bun, dar a rămas pe drumuri după ce a pierdut casa, jobul şi cei doi copii.

Drama Elenei Dimien (56 de ani) a început imediat după Revoluţie. Divorţată şi cu doi copii de crescut, femeia a decis să ia calea străinătăţii.

A plecat la muncă în Spania, iar pe cei mici i-a trimis să-şi clădească viitorul în Suedia, unde se afla tatăl lor.

De atunci, membrii familiei Dimien nu au mai stat niciodată la aceeaşi masă.

Coşmarul, însă, avea să vină la finele anului trecut, când Raluca, fiica cea mare, a dispărut fără urmă în Anglia, unde a ajuns după căsătorie.

„Nu mai ştiam nimic de ea, avea telefonul închis. Băiatul, la fel. M-am speriat şi am plecat să-i caut", îşi începe povestea femeia.

A apelat la poliţie şi la detectivi particulari, iar pe durata cercetărilor s-a angajat ca bonă la britanici.

Lucrurile nu au decurs tocmai bine, fata a rămas de negăsit, femeia şi-a pierdut jobul şi a ajuns pe drumuri.

De supărare, a făcut infarct şi a fost operată pe cord, iar detectivul care îi căuta fata i-a oferit găzduire provizoriu. Nu din omenie, cum avea să afle Elena.

„Chiar în prima seară m-am trezit cu el în cameră.

A sărit pe mine ca un animal, deşi i-am explicat că mă doare cumplit operaţia.

M-a violat şi m-a aruncat în stradă", oftează Elena.

Ambasada i-a oferit sprijin şi a trimis-o în ţară, deşi femeia şi-a lăsat în Anglia copilul, analizele neterminate şi un proces pe rol cu violatorul. Aici, nu are pe nimeni!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
incepe scoala jpg
Bani jpg
image png
image png
Constanta, copiii care traversează calea ferată pe lângă bariere jpg
cautari disparut in mare Costinesti captura Facebook jpg
image png
Regele Norvegiei Haakon
image
image