Viorel Bratiloveanu: «Sunt cel mai bătrân absolvent de Medicină din lume!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A trăit toată viaţa cu of-ul că nu a urmat o facultate. Era singurul fără studii superioare din familie, unde majoritatea urmaseră Medicina. Ajuns la pensie şi, văzând că nu are altă ocupaţie, şi-a spus că niciodată nu e prea târziu şi s-a decis să îşi urmeze visul.

„Aveam în cap numai motociclete, maşini şi curse", îşi aminteşte Viorel Bratiloveanu despre anii tinereţii lui.

Tatăl său, care a fost chirurg, şi-a dorit să-l vadă student imediat după finalizarea Şcolii Tehnice Sanitare de la Severin. Însă Viorel a ales altceva.

A lucrat 40 de ani ca asistent principal de laborator la Spitalul din Strehaia, iar în 2003 a ieşit la pensie. N-a rezistat decât un an acasă, iar în 2005 a decis că este vremea să împlinească dorinţa tatălui şi visul său, dar să le şi demonstreze celor apropiaţi că este în stare să urmeze Medicina.

S-a înscris la Facultatea de Medicină Dentară, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş" din Arad.

„Am plecat asistent din Strehaia şi m-am întors medic. Dacă nu făceam facultatea, cred că muream. Muncisem atâţia ani şi dintr-o dată nu mai aveam nimic de făcut. Am simţit că i-a venit şi ei rândul. Parcă mă împingea ceva de la spate", povesteşte proaspătul absolvent.

Şi-a dorit atât de mult această performanţă încât a renunţat la maşina decapotabilă pe care o avea şi a vândut un teren pentru a face rost de banii necesari taxelor la facultate şi întreţinerii lui la Arad. Pentru licenţă a muncit un an.

A luat 9,66 şi este absolvent cu medie generală de 8,87. „Tata ar fi fost mândru de mine", mărturiseşte Bratiloveanu, reîntors la viaţa de pensionar, pe care ar mai scurta-o cu încă o facultate, cea de Medicină Generală.

„Nu am bani, că aş merge mai departe. Nici nu o să profesez, că mă apropii de 70 de ani şi nu-mi trebuie acum să fac vreo greşeală şi să fiu acuzat de malpraxis", îşi încheie povestea cel pe care localnicii l-au strigat mereu „doctore".

A făcut masteratul la 98 de ani

Americanca Nola Ochs a intrat în Cartea Recordurilor Guinness, după ce a absolvit masteratul la vârsta de 98 de ani. Ea s-a înscris la Colegiul Fort Hays State University când avea 95 de ani.

simeon stalpnicul png

Femeia fusese nevoită să renunţe la studii în 1930 din motive personale, însă nu s-a lăsat până nu şi-a văzut visul cu ochii.

"Am suferit toată viaţa pentru că nu am reuşit să termin o facultate. Cred că niciodată nu este prea tâziu pentru a învăţa şi de aceea m-am înscris din nou la şcoală", a declarat Nola, acum în vârstă de 99 de ani, pentru Huffington Post.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net