Viteză record pentru un tren în România. În cât timp a parcurs o distanță de 169 de kilometri

Un tren din România a înregistrat un record de viteză, ajungând la destiație cu zeci de minute mai repede față de alte trenuri care au parcurs distanța pe același tronson. Este vorba de trenul Dacia care, aflat în întârziere, a mărit viteza reușind să recupereze 22 de minute. Tronsonul pe care a reușit performanța este în lucrări de modernizare de 11 ani.

tren Elvetia jpg

Recordul a fost semnalat de Asociația Pro Infrastructura.

"Dacia", un tren internațional, a parcurs distanța Simeria-Sighișoara (169 km cu 4 opriri) într-o oră și 36 minute, mult sub recordul precedent al aceluiași tren din 1995: 2 ore și 10 minute. Performanța este deja comparabilă cu bine-cunoscuta rută București-Constanța (225 km în 2h fără oprire), scriu aceștia pe pagina de facebook.

Trenul IRN 347 Viena - București a sosit cu 45 de minute întârziere la Simeria și a recuperat 22 de minute pe cei 169 km până la Sighișoara. În loc să facă o oră și 58 de minute, trenul a făcut o oră și 36 de minute cu patru opriri intermediare, conform datelor din aplicația CFR Călători, citate de Asociația Pro Infrastructura. Trenul Dacia este singurul care circulă între cele două orașe pe zi.

Timpul scos de cele mai „rapide„ trenuri între Sighișoara și Simeria

Pe anumite porțiuni, mecancii trenului au reușit să mențină o viteză de 120-130 km/h. Timpul obținut de trenul Dacia este net superior celor din anii 1995-2000.

1970 2 ore și 41 minute

1989 2 ore și 25 minute

1996: 2 ore și 10 minute

2005: 2 ore și 22 minute

2008 2 ore și 41 minute

2017 4 ore și 20 minute

2019: 2 ore și 46 minute

2021: 2 ore și 20 minute

2022: 2 ore și 15 minute

2023: o oră și 57 de minute

În viitor ar trebui să se ajungă la 90 de minute, scrie hotnews.

Tronsonul este în lucrări de modernizare de 11 ani

Din păcate, durata de 11 ani a lucrărilor umbrește acest succes. După licitațiile lansate în 2011 și semnarea primelor contracte în 2012, linia reconstruită a început să fie deschisă circulației pe un fir în 2018-2019 iar porțiunea cea mai întârziată a fost gata abia în 2021.

Timp lung cu trafic derulat pe un singur fir și călători așteptând la "cruci" prin gări desfundate. Câți călători or mai fi rămas față de 2010? Șantierul permanent a redus și numărul de garnituri, așa că s-a ajuns ca internaționalul Dacia să fie singurul tren direct între Blaj și capitala sa de județ, Alba Iulia, semnalează Asociația Pro Infrastrictura pe facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net