Vizitele la medic, gratuite încă două luni

Vizitele la medic, gratuite încă două luni

Ultima actualizare:

Am mai scăpat de un bir! Dar, nu pentru mult timp. Legea privind introducerea coplăţii (n.r. contribuţia asiguratului pentru serviciile medicale din pachetul de bază) în sistemul sanitar trebuia să fie deja în vigoare.

Din fericire pentru noi, nu s-a întâmplat aşa, pentru că normele de aplicare nu au fost gata la timp. Legea a trecut de Parlament, la începutul lunii decembrie, urmând să fie elaborate normele. Potrivit actului normativ, coplata ar fi trebuit să reprezinte a 12-a parte din venitul anual al fiecărui asigurat, adică un salariu.

Ministrul sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, însă, de curând, că se doreşte schimbarea cuantumului coplăţii. Mai exact, suma pe care o vor achita românii să fie egală pentru toată lumea şi să fie raportată la salariul minim pe economie.

Potrivit calculelor, coplata anuală nu ar trebui să depăşească 350 de lei, adică jumătate dintr-un salariu minim.

Ieri, Ministerul Sănătăţii a anunţat că normele de aplicare au fost finalizate, urmând să fie discutate, astăzi, cu reprezentanţii FMI. Miercuri, legea va fi prezentată în şedinţa de guvern, după care va fi supusă dezbaterii publice.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
congelator istock jpg
lamaie lamai istock jpg
tablou licitatie gertrude abercrombie jpg
d1b8f467 4991 42f6 a0f1 5f9a238584f3 jpg
inundatii creta profimedia jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
woman reading instructions covid test home jpg
014 Salonul Auto Bucuresti si Accesorii 2025 jpg
image
image