Vom avea cea mai fierbinte vară din ultimii 100 de ani!

Ultima actualizare:

    Vor fi temperaturi record, în această vară
Vor fi temperaturi record, în această vară

Aerul va fi fierbinte în această vară, iar în următoarele decenii sezonul estival va dura peste 50 de zile, spun specialiştii. Ei estimează că, în acest an, se vor înregistra noi recorduri de temperatură.

Ne aşteaptă trei luni de arşiţă, în special în sudul ţării, spun meteorologii britanici de la Reading, Anglia. Este posibil să se înregistreze noi recorduri de temperatură şi în ţara noastră.

Temperatura maximă absolută din România este de 44,5 de grade Celsius și s-a înregistrat în localitatea Ion Sion, lângă Brăila, în 10 august 1951. În ultimii ani, au fost înregistrate valori apropiate, dar aceasta nu a fost depăşită. Cel mai recent an canicular a fost 2012, când au fost înregistrate zeci de recorduri în oraşele din ţară.

Meteorologii britanici au făcut estimări pentru următoarele trei luni, până la 1 septembrie şi spun că va fi caniculă, adică peste 35 de grade, în multe zile din această vară.

IUNIE. Spre deosebire de anul trecut, aria unde temperaturile de peste 20 de grade (cât ar fi normal în această lună) este mult mai mare şi cuprinde estul şi sudul Moldovei, Dobrogea (inclusiv Litoralul), Muntenia, Lunca Dunării, sudul Olteniei, Banatul. În aceste regiuni, cantităţile de ploaie vor fi scăzute, în timp ce în nordul ţării cantităţile de apă pot depăşi140 l/mp, iar în Transilvania peste 100 l/mp. Cea mai mare temperatură din luna iunie a fost înregistrată în 1938: 38,4 grade.

IULIE. Va fi foarte cald, în aceleaşi zone, cu cel puţin două grade mai mult ca anul trecut, când s-au înregistrat frecvent peste 35 de grade. Precipitaţiile vor fi infime în Luna Dunării şi Dobrogea, dar va ploua excedentar în nordul ţării.

Cea mai călduroasă zi de iulie a fost înregistrată în anul 1939 şi a fost de 39,6 grade.

AUGUST. Vor fi temperaturi mai mari decât anul trecut, cu cel puţin 2 grade. Cele mai fierbinţi zone vor fi în Lunca Dunării, dar şi în Muntenia, sudul Olteniei, Banat şi Dobrogea. Va fi o lună secetoasă, în special în zonele de câmpie, din sudul, estul şi vestul ţării. Precipitaţii mai importante ar putea fi în Maramureş.

Click! spuneVara anului 2012 a fost cea mai călduroasă de când se fac măsuratori în România, prin numărul de zile consecutive (55 de zile), cu temperaturi peste 35 de grade ziua şi peste 20 de grade în timpul nopţii.

A fost considerată cea mai călduroasă vară din ultimii 62 de ani. A fost considerat şi cel mai secetos an din ultimele şase decenii.

Luna august, a avut temperaturi maxime de 40 de grade Celsius, înregistrate pe regiuni extinse.

Recorduri au fost stabilite la 6 staţii meteorologice, iar in luna iulie la 8 staţii.

În luna august, a fost doborat recordul absolut al lunii pentru temperatura maxima la 82 de statii meteorologice, printre care şi în Bucureşti.

În Capitală, la 7 august 2012, la statia Filaret, s-au înregistrat 41,5 grade Celsius, depăşind maxima absoluta înregistrată la 20 august 1945, 41,1 grade Celsius.

Temperatura cea mai ridicată a verii 2012 a fost înregistrată la Giurgiu, la 7 august şi a fost de 43,5 grade Celsius.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net