Vor gărzi plătite. Cum e viața de medic după 33 de ore de muncă fără pauză

Ultima actualizare:

    Medicii spun că sunt prea obosiți la muncă
Medicii spun că sunt prea obosiți la muncă

Toată lumea greșește, însă erorile medicilor ne costă cel mai mult: viața. Cadrele medicale din România anunță proteste de amploare după ce ani de-a rândul au fost încărcate peste măsură cu sarcini de serviciu. Personalul medical vrea gărzi suplimentare plătite și un program de lucru care să le permită medicilor să vină la serviciu odihniți.

Dr. Florin Chirculescu, șeful secției de Chirurgie Toracică a Spitalului Universitar București, are 56 de ani. Medicul a calculat că în întreaga sa carieră mai bine de 7 ani i-a petrecut făcând de gardă în spital. Cele mai multe dintre gărzi au fost suplimentare și nu i-au fost plătite. Prin urmare, această perioadă nu i se va calcula la pensionare. Medicul atrage atenția că surmenajul la locul de muncă duce la er ori și la scăderea calității actului medical. În ciuda dispozițiilor legale și a directivelor europene, care spun că un doctor poate face doar o gardă pe lună, personalul medical de la noi este solicitat la maximum și de nouă ori peste program în decursul unei luni.

Sindicaliștii din sănătate, reuniți în Federația „Solidaritatea Sanitară”, au efectuat un sondaj în rândul medicilor din România. Până acum, un număr de 1.032 de medici au acceptat să vorbească deschis despre orele suplimentare petrecute la muncă. Datele culese de sindicat arată că un doctor care face de gardă lucrează, în medie, 33 de ore fără întrerupere. „78% din medici muncesc continuu mai mult de 24 de ore, în timp ce 30% din respondenți au muncit continuu mai mult de 33 de ore”, se arată în studiul publicat de Federație. Documentul mai arată că circa 32% din medici au indicat faptul că actuala formă de organizarea a gărzilor are un impact negativ direct asupra calității serviciilor medicale. 21,5% din respondenți au declarat că oboseala accentuată resimțită la muncă duce la creșterea riscului de erori profesionale.

Pe fondul acestor nemulțumiri, medicii anunță că vor demara ample proteste la nivel național pentru respectarea programului de lucru și pentru plata gărzilor suplimentare. Într-o intervenție publică, Ministerul Sănătății a dat asigurări de la 1 august toate gărzile suplimentare vor fi plătite ca ore peste programul de lucru, în baza unor contracte de muncă separate.

Sindicaliștii sunt sceptici că statul se va ține de cuvânt și le recomandă medicilor să nu semneze nici un acord cu ministerul până când nu li se rezolvă și celelalte doleanțe. Medicii consideră că li se cuvin sporuri cuprinse între 25% și 75% pentru gărzile suplimentare. Ei mai solicită: sporuri pentru condițiile de muncă aplicabile la locul de desfășurare a gărzilor și spor de noapte; concediu de odihnă pentru contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare; dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore; dreptul de a avea liber după gardă cel puțin 24 de ore.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net