"Vreau să mă îmbogăţesc la Loteria Bonurilor"
Loteria Bonurilor Fiscale are mulţi fani, iar Andreea Ţuică este unul înrăit. De când s-a dat startul, ea a reuşit să strângă nu mai puţin de 200 de astfel de chitanţe. Vrea să pună mâna pe banii puşi la bătaie de Guvern.
Ai făcut cumpărături între 1 leu şi 999 de lei? Cere şi păstrează bonul fiscal. O simplă hârtie te poate face milionar peste noapte. Asta o ştie şi Andreea Ţuică (22 de ani), care de la 2 februarie, când a început Loteria Bonurilor Fiscale, a strâns bon pe bon. Are o colecţie impresionată de hârtii valoroase, în jur de 200. “De cum am aflat de această extragere nu am lăsat să-mi scape nici un bon fiscal. Dacă vânzătorii nu mi le-au dat, le-am cerut. Vreau să câştig la Loteria Bonurilor ca să-mi cumpăr multe haine”, visează tânăra, care lucrează ca recepţioneră la o companie din Capitală. Cei care vor să aibă o şansă de câştig trebuie să adune fiecare bon primit pentru cumpărăturile făcute până în 28 martie, inclusiv. Prima extragere, ocazională, va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de 1 milion de lei. Valoarea premiilor individuale se stabileşte prin împărţirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen de 30 de zile. Se va extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului şi data emiterii bonului. Dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei. Extragerea este organizată de Loteria Română şi este publică. Vor avea loc şi extrageri lunare, prima fiind programată în iulie. Loteria Bonurilor Fiscale a fost gândită de guvernanţi ca o măsură care să combată evaziunea fiscală şi să reducă economia subterană.
Afişe obligatorii în localuri
Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul tip formulat de Ministerul Finanţelor, privind obligaţia de a primi bon fiscal. Dacă nu-l dau odată cu meniul, atunci îl vor pune la dispoziţia clienţilor, la fiecare masă, astfel încât aceştia să-l poată citi permanent, potrivit unui proiect de ordin al ministerului. Patronii vor fi obligaţi să facă acest lucru începând cu 1 martie.