Vrei să știi cum a cheltuit școala copilului tău banii? Intră aici!

Ultima actualizare:

Prima zi de școală nu-i doar pentru emoțiile unui nou început. Acum ai ocazia să vezi cum s-au pregătit directorii pentru noul an școlar și ce investiții au făcut în vacanța de vară. Ministerul Finanțelor Publice a creat o pagină web unde părinții pot vedea execuția bugetară pe primele opt luni ale anului a fiecărei instituții de învățământ din România.

Situația financiară a fiecărei școli din țară poate fi consultată de acum pe un site creat de specialiștii din Finanțe. Românii care au copii la școală și vor să știe cum au cheltuit directorii unităților de învățământ banii pe care i-au avut alocați pot intra pe transparenta-bugetara.gov.ro. Aici sunt postate toate cheltuielile instituțiilor de învățământ în primele opt luni ale anului. Printre informațiile de interes general se numără situația banilor alocați pentru bursele elevilor, pentru pregătirea profesională a dascălilor, cu bunurile, serviciile și reparațiile executate în școli generale, grădinițe, licee și universități.

De exemplu, dacă vrei să știi cum a gestionat conducerea Colegiului Economic „A.D. Xenopol” din București resursele financiare alocate de primărie în primele opt luni din 2016, urmează procedura următoare.

Pasul 1. Intră pe site-ul transparenta-bugetara.gov.ro și accesează butonul Vezi aici.

Pasul 2. Selectează din meniul din partea stângă Execuție bugetară detaliată, la secțiunea Tip Raport.

Pasul 3. Rămâi la meniul din partea stângă și selectează Bugetul local (adminstrație locală) la secțiunea Sector buget.

Pasul 4. Mergi în partea dreaptă a paginii și selectează județul. În cazul de față e vorba de municipiul București.

Pasul 5. La Denumire entitate publică începi să scrii numele instituției de învățământ. E suficient să tastezi primele două-trei litere, căci sistemul online le are deja înregistrate pe toate. Faci click pe Colegiul Economic A.D. Xenopol.

Pasul 6. Acum e momentul să introduci codul de siguranță din partea stângă a paginii. Atenție la litere! Unele sunt mari de tipar, altele sunt mici. Apoi apeși butonul Caută.

Pasul 7. În această etapă a căutării tale o să ți se deschidă situația financiară a colegiului pentru fiecare lună, din ianuarie până în august. Atenție! Lunile nu sunt trecute în ordine, ci anapoda. Descarcă ce raport te interesează din partea dreaptă a paginii. Rapoartele sunt în format XL și PDF.

Totodată, românii pot compara stadiul execuției bugetare la opt luni cu bugetul individual inițial și pot analiza care sunt fondurile disponibile până la finalul anului.

Pe lângă aceste informații, portalul oferă date similare pentru toate instituțiile publice din țară. Aici se găsesc bugetele individuale, rapoarte de execuție bugetară și rapoarte agregate la nivel de ordonator principal de credite.

206 societăți, filiale, institute de cercetare, regii autonome a căror disciplină financiară este reglementată de OG 26/2013 și-au publicat vineri execuția veniturilor și a cheltuielilor pe primele șase luni din an. Pe transparenta-bugetara.gov.ro puteți găsi informații complete despre acestea, în format deschis.„Am început anul cu cel mai important și curajos program de transparență. Am creat cea mai mare platformă de date bugetare la nivel european. Una care pune la dispoziție cetățenilor informații de bază despre toate entitățile publice, companiile de stat sau regiile autonome. Continuăm acest proces și lărgim baza de date nu doar cu execuțiile la zi, ci și cu noi întreprinderi care, sprijinite de noi, devin mai transparente. Acesta este un pas necesar pentru îmbunătățirea guvernanței în cadrul companiilor de stat și îmbunătățirea performanțelor economice”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.Numărul întreprinderilor publice aflate acum pe site a crescut la 206. Pe lista Ministerului Finanțelor Publice se află și Biroul De Turism Pentru Tineret (B.T.T.), Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica”, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Fondul Român de Contragarantare, precum și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
teodora jpeg
Zăpadă la munte - ninsoare - meteo -vremea FOTO Shutterstock
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
caine Foto Ilegis jpg
muncitori foto pixabay
masa craciun shutter jpg
amfora pixabay png
ten frumos jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net