Vrei să te angajezi? Aici găsești un job
La Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă au fost înregistrate, azi, 17.854 locuri de muncă. Iată ce caută patronii și în ce județe sunt cele mai multe oferte.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ
Cluj - 2379, Bucureşti - 2254, Prahova - 1258, Arad - 1232, Iaşi - 918, Argeş - 780, Vâlcea - 709, Ilfov - 687, Timiş - 601, Harghita - 595, Hunedoara - 573, Satu-Mare - 452, Alba - 445, Sibiu - 432, Braşov - 387, Bistriţa-Năsăud - 376, Bihor - 361, Maramureş - 355, Neamţ - 317, Mureş - 254, Dolj - 243, Covasna - 192, Vaslui - 181, Dâmboviţa - 180, Olt - 170, Călăraşi - 163, Tulcea - 136, Vrancea - 131, Galaţi - 123, Suceava - 116, Brăila - 112, Giurgiu - 106, Teleorman - 102, Constanţa - 100, Botoşani - 91, Buzău - 84, Gorj - 73, Sălaj - 67, Ialomiţa - 60, Mehedinţi - 30, Bacău - 16, Caraş-Severin – 13.
1.382 locuri de muncă, pentru studii superioare
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.382 locuri de muncă, după cum urmează: 92 programator, 73 inginer mecanic , 40 cercetător în fizică, 33 inginer de sistem în informatică, 28 agent de vânzări, 28 consilier juridic, 26 şef departament mărfuri alimentare/nealimentare, 25 inginer producţie etc.
16.472, pentru muncitori
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 16.472 locuri de muncă, dintre care: 1.477 confecţioner-asamblor articole din textile, 1.189 muncitor necalificat în industria confecţiilor, 994 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 628 lucrător comercial, 501 operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 465 manipulant mărfuri, 371 vânzător, 334 casier etc.
Unde te adresezi
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.