Vrei un loc de muncă? Se caută chelneri în Slovacia
Veşti bune pentru şomeri sau pentru cei care se află în căutarea unui job! Dacă te tentează un loc de muncă în străinătate, recomandat este să alegi dintre ofertele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Sunt cele mai sigure, iar în acest fel eviţi să iei ţeapă. Iată ce găseşti dacă vrei să pleci în această vară!
Fizioterapeuţi pentru Germania
În localităţile Aachen, Monschau, Simmerath şi Roetgen există patru posturi de fizioterapeut. Cerinţe: calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu, constituie un avantaj specializarea în drenaj limfatic, permis de conducere categoria B, foarte bune abilităţi de comunicare, cunoştinţe de limbă germană nivel B1/B2. Salariul este între 1800 – 2200 euro brut pe lună. Se oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe. Contractul de muncă este permanent, programul de lucru este cu normă întreagă sau jumătate de normă. Se transmite CV-ul model Europass cu fotografie, completat la calculator în limba germană, însoţit de copia diplomei/certificatului de calificare în domeniu, la adresa de e-mail zav-ips-nordrhein-westfalen@arbeitsagentur.de, cu specificarea codului “129-NRW-GES”. Trimite CV-ul până la data de 30 iunie 2017.
Pe siteul http://eures.anofm.ro/ vei găsi şi alte locuri de muncă în această ţară precum: inginer electronist şi software, inginer/expert unităţi hidrostatice, inginer proiect sisteme hidraulice, ambalator, operator stivuitor, hamal si altele.
Firma Taverna angajează doi chelneri, locul de muncă fiind restaurantul Taverna din oraşul Liptovský Mikuláš. Cerinţe: experienţă de minimum 2 ani, calificare chelner. Trebuie să cunoşti limba engleză de bază, iar cunoaşterea limbii germane de bază reprezintă un avantaj. Salariul este de 600 de euro brut pe lună. Masa este asigurată de angajator şi vei primi asistenţă pentru găsirea unei locuinţe. De asemenea, vei avea asigurări de boală, sănătate, pensie plătite de angajator. Contractul este permanent şi se lucrează 8-10 ore pe zi. Trimite o scrisoare de intentie + CV (în limba engleză/germană) la angajator: marek.simon0911@gmail.com şi la consilierul EURES Elena Eleonora Diaconu la adresa de e-mail: elena.diaconu@tl.anofm.ro (pentru monitorizare). Selecţia candidaţilor se va face prin interviu la telefon/interviu personal. Termenul limită este 19 iulie 2017.
Îngrijitor de persoane în Marea Britanie
În localităţile Tenby,Pembroke Dock şi Fishguard sunt 5 posturi libere de îngrijitor de persoane, iar salariul brut pe an este de 20.500 de lire sterline. Trebuie să ştii limba engleză nivel B2 şi să ai permis de conducere categoria B. Jobul presupune să ajuţi persoanele la îmbrăcat, hrănit, curăţenie, gătit, să le administrezi tratamentul medicamentos. Programul de lucru: 48 de ore/săptămână. Alte beneficii: 2 luni cazare neplătită, maşină, asigurare, preluare de la aeroport. Contractul are o durată nedeterminată. Trimite CV Europass în limba engleză la adresa jobs@careinhand.co.uk. Termenul limită de depunere a CV-urilor este 1 august 2017.
Lucrător în depozit în Letonia
Dacă vrei să lucrezi în Letonia, aici sunt trei posturi libere de lucrător în depozit – manipulant mărfuri în depozit de piese de maşini. Se lucrează opt ore pe zi, în schimburi şi o tură de noapte o dată la trei săptămâni. Cerinţe: experienţă doi ani ca şi lucrător în depozit, cunoaşterea limbilor rusă şi letonă. Salariul este de 3,34 euro pe oră cu bonusuri. Contractul este pe perioadă nedeterminată. Dacă te interesează, trimite CV în limba rusă la adresa mpaskevi@ilslogistics.eu.
Click! spune
EURES reprezintă o reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare a forţei de muncă europene şi a fost creată pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Spaţiului European şi Elveţia. Parteneri ai serviciilor publice de ocupare în cadrul acestei reţele sunt sindicatele, organizaţiile patronale şi alţi actori implicaţi în piaţa muncii.