Vrem cele 6,5 milioane € de la Loto!
Febra “6 din 49” cucereşte din nou ţara. Vestea că marele premiu la cel mai popular joc al Loteriei a ajuns la aproape 6,5 milioane de euro a trezit imaginaţia românilor şi i-a transformat cu mic cu mare în jucători pătimaşi.
Ca în vremurile de aur ale jocului 6 din 49, lumea vine în agenţii de la primele ore ale dimineţii şi caută combinaţiile miraculoase care să le aducă muntele de bani şi să îi scoată din foame. În Bucureşti, casieriţele Loteriei aşteaptă pentru extragerea de mâine, 9 mai, un record de participanţi.
Oana a completat biletul sedusă de suma mare pusă în joc
„Premiul i-a băgat în priză pe mulţi. Toată lumea aştepta să se câştige de Paşte, dar cum nu s-a întâmplat, o să vină să joace cu mai multă speranţă", relatează Maria, casieră la o agenţie din Bucureşti. Oana Stănescu joacă rar la "6 din 49", dar valoarea premiului a făcut-o să îşi calce pe principii şi să completeze un bilet. A stat zeci de minute în agenţie şi a ales cele şase numere cu rigurozitate.
Octavian joacă pentru că a simţit că are noroc
„Speranţele sunt minime, dar dorinţa de a obţine banii e mare", ne declară optimistă tânăra. Nea Simion este şi el atras de milioanele puse în joc la "6 din 49" şi are în plus o revanşă de luat faţă de soţie. „Ea a mai câştigat, eu, niciodată şi nu mă las. Trebuie să arăt că sunt bărbat!", ne spune amuzat Simion Octavian.
Pe data de 15 noiembrie 2012 s-a câştigat ultima oară marele premiu la "6 din 49". Un constănţean din Eforie Nord a reuşit cu un bilet cu o variantă simplă, pe care a cheltuit doar 4, 1 lei să pună mâna pe 630.000 de euro, adică 2.862.591,80 lei. Premiul nu a fost mare pentru că se câştigase potul la "6 din 49" cu doar o lună înainte.
Nea Gică este ultimul bucureştean care a câştigat la “6 din 49”
Un jucător din Câmpulung, judeţul Argeş, reuşise să obţină, tot cu o variantă simplă, 1,1 milioane de euro sau pe româneşte 5, 078 377,31 de lei. În Capitală, marele premiu la "6 din 49" a fost adjudecat ultima oară la extragerea din 13 noiembrie 2011 cu un bilet pe care a fost completată o variantă simplă. Fericitul câştigător a obţinut 7, 2 milioane de euro.
De aproape şase luni, nici un român nu a mai reuşit să ghicească cele şase numere norocoase. Ultimul câştig la categoria 1 la Loto 6 din 49 a fost pe 15 noiembrie 2012.