Vremea a luat-o razna! Zăpadă în Egipt, primăvară în România

Ultima actualizare:

    În weekend a nins  în zona Sfânta  Ecaterina din Egipt
În weekend a nins în zona Sfânta Ecaterina din Egipt

Anotimpurile, aşa cum le ştiam, par să fi devenit istorie! La mijlocul lui ianuarie, la Bucureşti sunt temperaturi de început de primăvară, în schimb, în Egipt, a nins! Imaginile cu stratul de zăpadă din peninsula Sinai au făcut înconjurul lumii, făcându-i chiar şi pe cei mai relaxaţi în privinţa schimbărilor climatice să aibă„frisoane”.

Considerat în mod tradiţional o destinaţie „caldă” în sezonul rece, Egiptul a furnizat în weekend o surpriză uriaşă. După zile în şir de ploi abundente, a fost ninsoare în toată regula în peninsula Sinai, unde un strat gros de zăpadă a acoperit zona montană Sfânta Ecaterina. Deşi este cea mai înaltă regiune din Egipt, se întâmplă foarte rar să ningă acolo. Zona, declarată în 2002 patrimoniu UNESCO, atrage foarte mulţi turişti în fiecare an. Potrivit Autorităţii Naţionale de Meteorologie din Egipt, ploile puternice vor continua până la sfârşitul acestei săptămânii şi nu este exclus să ningă din nou, scrie site-ul egyptianstreets.com.

Valul de aer rece  a adus zăpadă  şi îngheţ în  peninsula Sinai
Valul de aer rece a adus zăpadă şi îngheţ în peninsula Sinai

Începutul anului 2020 pare a fi, aşadar, la fel de capricios din punct de vedere climatic, urmând trendul deja cunoscut. 2019 a fost deja declarat cel mai cald din istorie, cu temperaturi şi fenomene meteo extreme pe tot globul. România nu face nici ea excepţie: deşi suntem aproape la jumătatea lunii ianuarie, a doua lună de iarnă, temperaturile de la prânz sunt de primăvară timpurie. Ieri, în toată zona extracarpatică s-au înregistrat circa 7-8 grade, iar noaptea temperaturile au scăzut puţin sub 0 grade. Conform meteorologilor, se pare că toată luna ianuarie va arăta cam aşa. Temperaturi normale pentru această perioadă vor fi doar la munte şi chiar şi aici vor fi în creştere, cu valori de până la 4 grade. Cât despre precipitaţii, veştile nu sunt deloc bune, acestea fiind deficitare în toate regiunile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Iosif Stalin citind ziarul (© Wikimedia Commons)
Întâlnire între Ion Antonescu și Adolf Hitler la Munchen, 1941 FOTO Profimedia jpg
Carlo Acutis 1, foto Facebook jpg
kaufland jpg
mona von bismarck colaj captura video jpg
index webp
tramvai lego profimedia jpg
Poza mare el acum jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net