Vremea va fi caldă în următoarele două săptămâni
Avem vești bune de la meteorologi. Chiar dacă aceasta este ultima săptămână de vară, vremea se anunță caldă și frumoasă și în continuare. Așadar, Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în această săptămână, vom avea maxime între 26 și 28 de grade Celsius, chiar 31 de grade în Muntenia.
În următoarea săptămână, prima din septembrie, temperaturile de la amiază vor varia între 22 și 24 de grade Celsius. În privința ploilor, meteorologii spun că acestea vor fi izolate și reduse cantitativ, până în data de 7 septembrie.
La mare, maximele vor varia între 25 și 28 de grade, în cursul acestei săptămâni. În prima jumătate a săptămânii viitoare, termometrele vor arăta 27 de grade, iar în a doua jumătate, 25 de grade. Sunt posibile ploi în jurul datei de 2 septembrie. La munte, maximele vor fi între 16 și 18 grade, iar minimele între 6 și 10 grade. Sunt așteptate ploi, mâine și poimâine și după data de 1 septembrie.