Wizz Air anulează toate zborurile de pe Aeroportul Cluj, către Bergamo şi Treviso
Directorul Aeroprtului Internaţional Cluj, David Ciceo a declarat duminică la Digi 24 că începând de duminică şi până pe data de 3 aprilie compania aeriană Wizz Air a anulat zborurile pentru Bergamo şi Treviso şi a decis reducerea curselor către Roma, Bologna şi Bari şi că transportatorul aerian german Lufthansa a redus un zbor către Munchen.
„În momentul de faţă mai avem câte un zbor săptămânal spre Roma, spre Bari şi Bologna” a afirmat David Ciceo.Acesta a precizat că şi compania Lufthansa a redus zborurile de pe aeroportul Cluj către Germania. „Compania Lufthansa ne-a anunţat pentru săptămâna începând cu 23 martie reducerea unui zbor zilnic către Munchen. Noi avem patru zboruri zilnice cu compania Lufthansa, trei la Munchen unul la Frankfurt, s-a luat măsura reducerii” a mai spus acesta. El a precizat că pasagerii trebuie să se adreseze companiilor aeriene pentru reprogramare sau pentru returnarea banilor.Ciceo a precizat că pe aeroportul din Cluj a fost amenajat un flux separat pentru pasagerii care revin din Italia, reprezentanţii aeroportului colaborând cu poliţiştii de frontieră şi cu inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică, terminalele şi autobuzele fiind igienizate.„Rugăm pe toţi pasagerii care doresc o informare suplimentară dacă au anumite simptome să se adreseze la cabinetul medical al aeroportului, la alţi angajaţi la DSP, toţi pasagerii care au simptome precum tuse, dificultăţi în respiraţie, febră, îi rugăm să se adreseze pentru lămuriri la cabinetul medical al aeroportului” a mai afirmat Ciceo.