Zeci de mii de oameni au admirat spectacolul pe cer

Ultima actualizare:

    Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Zeci de mii de oameni de toate vârstele s-au adunat ieri pe Aeroportul Băneasa să vadă cel mai mare show aerian din România, Bucharest International Air Show (BIAS). 100 de aeronave civile şi militare şi 250 de piloţi şi paraşutişti din 9 ţări au făcut un adevărat spectacol pe cerul Capitalei.

Evenimentul a început la ora 10.00 şi până seara, aşii aviaţiei şi-au demonstrat măiestria în aer, sub privirile pline de admiraţie ale spectatorilor. „Mi s-a făcut pielea de găină. E prima dată când văd aşa ceva. Stau cu sufletul la gură când văd cât de aproape zboară unul de celălalt, la viteza aceasta”, a spus Andreea, o tânără venită alături de soţul ei.

De altfel, circa 150.000 de spectatori au înfruntat canicula şi au participat, pe toată durata zilei, la eveniment. „Ne-am luat haine subţiri, pălării, umbreluţe, apă şi mâncare. Chiar şi o păturică să ne aşezăm pe jos. E un spectacol în toată puterea cuvântului pe care mi-am dorit să-l văd”, mărturiseşte un bărbat între două vârste.

Faţă de anii trecuţi, de această dată au fost exerciţii noi cu aeronave puternice, modernizate, care au evoluat într-un program continuu, dinamic. Seara s-a încheiat cu un concert.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pisica getty1 jpeg
living room1 getty jpeg
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
image
image