Zi decisivă pentru Monica Ridzi! Fostul ministru află dacă scapă de închisoare

Zi decisivă pentru Monica Ridzi! Fostul ministru află dacă scapă de închisoare

Ultima actualizare:

    Monica Iacob Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009
Monica Iacob Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009

Monica Iacob Ridzi află vineri dacă magistrații Tribunalului București vor decide întreruperea executării pedepsei. Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat pentru 8 mai procesul în care fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.

La ultimul termen al procesului, 9 aprilie, magistrații au stabilit că Institutul Național de Medicină Legală,IML, are termen o lună pentru a întocmi o expertiză prin care să se stabilească dacă fostul deputat UNPR suferă de o boală care nu poate fi tratată în penitenfciar ci doar în spitale de specialitate, scrie hotnews.ro.

Tiberiu Iacob Ridzi a susţinut că soţia sa are mai multe probleme medicale si o imunitate foarte scăzută. Monica Iacob Ridzi se află la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.

Are de executat 5 ani de închisoare

La 15 februarie, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului în 2009. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cauciucuri jpg
walt wizard statuie papa profimedia jpg
islanda spaniol1 jpeg
valentina si vlad jpg
avion freepik jpg
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
costa cruises  jpeg
loto istock jpg
image
image