Zi grea pentru Elena Udrea. I-ar putea schimba radical viața

Ultima actualizare:

    Elena Udrea riscă ani grei de închisoare dacă procurorii dovedesc acuzațiileFOTO Facebook
Elena Udrea riscă ani grei de închisoare dacă procurorii dovedesc acuzațiileFOTO Facebook

Fostul ministru al dezvoltării și turismului Elena Udrea se află în fața deciziei vieții, însă pe care n-o poate influența prea mult. Magistrații Curții Supreme ar putea da azi prima soluție în dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea e acuzată de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă de folosire a unor documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Procurorii DNA vor să o țină după gratii până la 20 de ani.

UPDATE: Curtea Supremă a amânat până la 28 martie verdictul în cazul celor judecați în dosarul „Gala Bute”.

UPDATE: Elena Udrea a cerut achitarea în dosarul care o poate trimite după gratii pentru 20 de ani.

Un meci de box care i-a ținut pe români cu sufletul la gură în iulie 2011 i-ar putea aduce Elenei Udrea o condamnare de 20 de ani cu executare. Elena Udrea,  ministru al dezvoltării și turismului la acea dată, e suspectată de acte de corupție, săvârșite în organizarea galei care l-a adus pe pugilistul Lucian Bute la București, să lupte în fața coinaționalilor săi. Elena Udrea e acuzată că a folosit banii statului pentru a promova această gală în mod ilegal, printr-un cotract de prestări servicii încheiat prin negociere directă cu firma șefului federației de box,  Rudel Obreja.

Procurorii spun că ministerul condus de Udrea a plătit pentru servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană. Peste 8,1 milioane de lei au fost alocate acestui eveniment sportiv, bani pentru care Udrea a cerut decontare de la UE. Suma n-a fost recuperată până acum.

Procurorii DNA arată în rechizitoriul dosarului că demersurile Elenei Udrea au fost atât ilegale, cât și nejustificate. Aceștia nu au putut stabili în ce măsură imaginea României a avut de câștigat de pe urma promovării acestui eveniment, care a fost organizat cu încălcarea legislației referitoare la achizițiile publice.

Alături de Elena Udrea mai este judecat și fostul ministru al Economiei, Ion Ariton. Procurorii au cerut pedeapsă cu închisoarea și pentru el, fiind acuzat de complicitate  la abuz în serviciu contra intereselor publice. Ariton a fost cel care a convins conducerile a zece companii de stat să sponsorizeze gala de box.

Parte în dosar mai sunt Rudel Obreja, beneficiarul acestui „tun” al ministerului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, și omul de afaceri Dragoș Botoroagă.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net