Ziua Aviaţiei 2019. Ce evenimente vor avea loc cu acest prilej
Sâmbătă, 20 iulie, este Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloţilor. Cu acest prilej avioane militare vor face spectacol în Bucureşti.
În urmă cu 109 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre. În ziua de azi, aeronave inteligente vor survola într-o paradă de zile mari care vor marca evenimentul. Totul va începe sâmbătă, la ora 10.00, cu o ceremonie militară şi religioasă în cadrul căreia se vor depune coroane de flori în memoria eroilor aviatori, după care 25 de aeronave militare vor face show.
25 de aeronave vor face show de Ziua Aviației
Sunt avioane tip F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99 Standard, C-27J Spartan şi IAR-330 Puma aparţinând Forţelor Aeriene Române, alte două de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, dar și şase elicoptere tip EC-135 şi Mi-17 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, trei elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii şi cinci aeronave tip Extra 300 aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, după cum au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării Naţionale.
Iar la Deva are loc Campionatul Mondial de acrobație cu planorul, pe Aerodromul Săuleşti, unde participă 53 de piloți din 12 țări. Și România are cinci reprezentanți valoroși, care anul trecut s-au clasat pe locul trei. Accesul publicului este liber.
Citește și: