N’Doye, refuzat de fraţii Becali

N’Doye, refuzat de fraţii Becali

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

N'Doye stă pe o „cracă" tot mai firavă în „Ştefan cel Mare". După câte nebunii a făcut, totul culminând printr-o ceartă cu Andone şi exilul la formaţia secundă, senegalezul tot nu s-a liniştit.

N'Doye s-a dat accidentat la antrenamentul de marţi, iar apoi nici nu a mai răspuns la telefon.

Înainte de a se autoexclude din lotul roş-albilor, N'Doye a gândit însă o strategie foarte inteligentă: a încercat să semneze un contract de reprezentare cu fraţii Becali, cei care, deşi nu deţin nici o funcţie oficială în „Groapă", au o influenţă mare pe lângă conducătorii clubului.

Astfel, Ousmane şi-ar fi întărit poziţia la Dinamo, dar ar fi avut şi o şansă imensă la un transfer în străinătate.

N'Doye l-a rugat chiar pe Zicu să-i pună o vorbă bună pe lângă Victor şi Giovani, însă eforturile sale au fost în zadar. Impresarii l-au refuzat, din cauza repetatelor acte de indisciplină.

„N'Doye a încercat să intre în contact cu mine, dar mie nu-mi trebuie un asemenea jucător. E destul că suport fiţele românilor, nu-mi mai trebuie mie şi N'Doye. Cred că i s-a făcut dor de ducă", a povestit Victor Becali.

Şi pentru că fraţii Becali l-au refuzat, senegalezul şi-a încercat norocul cu Cătălin Liţă, fost jucător la FC Naţional, actual impresar.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
komanche instagram jpg
cocktail deget om canada profimedia (2) jpg
diana jipa stefan doniga guinness jpg
b3285c3b 9062 4b33 b5b0 1d48aa91edab jpg
apostolescu png
a53052d8 56e2 4678 aaae ec19d4faf862 jpg
vamesi foto Facebook Autoritatea Vamală Română jpg
image png
image
image