Nevasta nu l-a mai lăsat pe Dubarbier la CFR!
Sud-americanul ar fi vrut să revină sub formă de împrumut la Cluj, însă a fost nevoit, la indicaţiile soţiei, să se orienteze către Spania.
21 de partide şi un singur gol marcat. Acesta este bilanţul lui Sebastian Dubarbier într-un an petrecut în prima ligă franceză, la Lorient.
Oficialii clubului din Hexagon au fost nemulţumiţi de mijlocaşul în vârstă de 24 de ani, aşa că l-au anunţat că vor să-l împrumute.
Fotbalistul, rămas în relaţii bune cu şefii de la CFR Cluj, ar fi dorit să revină în Gruia pentru câteva luni.
Soluţia aceasta nu i-a convenit deloc soţiei sale, Maria Minoles. Tânăra i-a cerut jucătorului să-şi găsească echipă în altă ţară, pentru că nu i-a plăcut în România, ţară unde s-a şi căsătorit civil cu Sebastian, în 2008.
În cele din urmă, agenţii lui Dubarbier au venit cu o ofertă din partea spaniolilor de la Tenerife, variantă acceptată imediat de iubita fotbalistului argentinian.
Propunerea a fost şi pe placul celor de la Lorient, care l-au cedat pe Dubarbier clubului din Insulele Canare pentru şase luni.
În prezent, Tenerife ocupă ultimul loc în liga a doua a campionatului iberic, cu 14 puncte după 18 etape, dar fostul jucător de la CFR n-a apucat să joace încă nici un minut pentru noua sa formaţie, fiind uitat mai mereu în afara lotului.
Maria merge peste tot cu el
Dubarbier şi soţia lui sunt împreună de 8 ani şi jumătate şi s-au căsătorit în 2008.
Au făcut cununia civilă la Cluj, în prezenţa patronului lui CFR, Arpad Paszkany, şi a preşedintelui Iuliu Mureşan.
După eveniment, mijlocaşul a mărturisit că are planuri mari de viitor:
"Maria a mers peste tot cu mine, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ea. Îmi doresc o familie numeroasă. Sper să avem o fată şi un băiat", a spus Dubarbier.