Nici mâine nu vom circula cu metroul! Greva continuă!
Negocierile dintre delegaţia sindicaliştilor de la metrou şi ministrul interimar al transporturilor şi infrastructurii Radu Berceanu au eşuat, iar greva generală de la metrou va continua şi miercuri, în intervalul orar 05.00-16.00.
Ora 22.00 Ministrul interimar al transporturilor Radu Berceanu a declarat marţi seara că s-a încercat găsirea unor soluţii, însă nu s-a ajuns la nicio înţelegere. "Am încercat o serie de soluţii, de calcule, de variante. Din păcate nu ne-am înţeles până în momentul de faţă pentru că se doresc lucruri care în clipa de faţă nu pot fi acceptate. Dacă o să fie în continuare mâine grevă la metrou sau nu o să vă spună dumnealor (reprezentanţii sindicaliştilor - n.r.), pentru că este o decizie care le aparţine", a precizat Berceanu.
Liderul sindicatului de la metrou Ion Rădoi a declarat, după întâlnirea cu ministrul Radu Berceanu, că angajaţii de la metrou vor continua şi miercuri greva, deoarece revendicările lor nu au fost acceptate. "Vom continua greva şi pe ziua de mâine (miercuri - n.r.). Bătaia de joc denotă că într-adevăr vor să folosească oamenii de la metrou", a precizat Rădoi.
Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou a mai spus că le-a propus reprezentanţilor ministerului derularea unui "contract în două etape". "La un moment dat am plecat de la ideea să acceptăm o creştere a fondului de salarii pe 2010 cu 3-4 procente, urmând să vedem la ce prime se poate renunţa sau la al 13-lea salariu. Deci efectiv se renunţa la multe alte facilităţi financiare ca să putem să dezamorsăm acest conflict. Din păcate nu s-a dorit acest lucru", a menţionat Rădoi.
Referindu-se la contractele derulate de sindicalişti despre care a vorbit marţi ministrul Radu Berceanu, Ion Rădoi a explicat că toate activităţile comerciale se desfîăşoară prin firma sindicatului, care există din anii '90, dar că 50% din veniturile obţinute de aceasta se duc înapoi la Metrorex. "Este o societate a sindicatului care există din anii 90, care se ocupă de aceste activităţi comerciale pentru sindicaliştii de acolo unde putem să creăm oarece facilităţi şi vreau să vă spun că 50% din acest venit ajunge înapoi la regie, la metrou. Dânsul (ministrul Berceanu -n.r.) o să vă spună că nu 50%, ci 30% şi, respectiv, 31% pentru că a uitat să vă spună că este vorba de o unitate de stat, care nu plăteşte taxe, nu plăteşte impozite şi diferenţa până la 100% rămâne la acea societate a sindicatului, care se ocupă de toate dările către stat pentru că este un SRL obişnuit", a declarat Ion Rădoi.
Conducerea Metrorex i-a avertizat marţi seara pe organizatorii şi participanţii la protest că o continuare a grevei ar perturba ordinea publică şi ar afecta sănătatea şi viaţa bucureştenilor, prin posibilitatea producerii de incidente cauzate de aglomeraţia din staţiile de transport public de suprafaţă şi traficul general supraaglomerat din oraş. De asemenea, Metrorex susţine că, în acelaşi context, pe timpul călătoriei cu mijloacele de transport în comun, sunt favorizate (în circumstanţiere) fapte antisociale.
Ministrul transporturilor Radu Berceanu a declarat marţi că legea îl împiedică să procedeze aşa cum vor sindicaliştii, iar negocierile pe tema salariilor de la Metrorex nu pot avea loc mai devreme de ianuarie 2010, estimând că la sfâşitul anului se va aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2010.
Click aici pentru a vedea VIDEO filmat în trafic
Miercuri dimineaţă Tribunalul Bucureşti va stabili legalitatea sau ilegalitatea grevei generale, după care joi dimineaţă Curtea de Apel Bucureşti va decide suspendarea sau continuarea grevei.
Secretarul general al Uniunii Sindicale Libere Metrou (USLM) Florian Crişu a declarat marţi că angajaţii Metrorex vor relua greva generală în preajma sărbătorilor de iarnă dacă instanţa va decide joi suspendarea actualului protest. Crişu a precizat că angajaţii de la metrou, care au intrat în grevă marţi dimineaţă, nu vor fi plătiţi, iar abonamentele călătorilor vor fi prelungite cu un număr de zile egal cu zilele de grevă.
Ora 18.15 Directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte, a spus că Regia va înregistra pierderi de pe urma grevei angajaţilor de la metrou, iar călătorii ar putea cere despăgubiri pentru că nu pot folosi metroul marţi, până la ora 16.00. Gheorghe Udrişte a precizat că urmează să cuantifice pagubele produse de grevă la sfârşitul zilei, care "cu siguranţă acestea există", deoarece peste 350.000 de călători care folosesc în mod uzual metroul în intervalul cuprins între orele 5.00 -16.00 nu mai pot utiliza acest mijloc de transport. Astfel, aceştia ar putea cere daune din cauza acestui lucru, spune oficialul Metrorex.
La rândul său, secretarul general al USLM, Florin Crişu, a precizat că Metrorex nu pierde nimic din cauza grevei, deoarece salariaţii nu sunt plătiţi pe perioada protestului şi se face şi economie de energie.
Ora 12.47: Metroul bucureştean nu va circula nici miercuri, între orele 4.00 si 16.00, tinând cont de cum stau lucrurile în acest moment, a declarat, marţi, Ion Radoi, preşedinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou.
Ora 12.30: Ministrul Transporturilor Radu Berceanu a declarat că nici peste o lună şi jumătate nu se vor găsi banii necesari pentru o creştere salarială de 20%, iar guvernul nu dispune de un "sac de bani" pe care să nu vrea să îl acorde salariaţilor de la metrou.
Ora 11.40: Directorul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Ghoerghe Aron, a declarat pentru „Adevărul de Seară”că va solicita crearea unei benzi speciale pentru transportul în comun, dacă greva celor de la Metrorex va continua şi mâineClick aici pentru a urmări imagini cu haosul din oraş!
Ora 10.55: Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat că în cursul dimineţii de marţi societatea va depune la Curtea de Apel Bucureşti cererea de suspendare a grevei sindicaliştilor de la metrou pe motiv că bugetul pe anul 2010 nu a fost aprobat şi deci nu poate fi cunoscut fondul de salarii.
Ora 10.47: Greviştii de la metrou nu vor fi platiţi pentru orele nelucrate. Abonamentele vor fi prelungite
Secretarul general al Uniunii Sindicale Libere Metrou (USLM), Florian Crişu, a declarat că angajaţii de la Metrorex, care au intrat în grevă generală astăzi dimineaţă,nu vor fi plătiţi, iar abonamentele călătorilor vor fi prelungite cu un număr de zile egal cu zilele de grevă, relatează NewsIn.
Citeşte şi:
Peste 300.000 de oameni au fost afectaţi de greva de la metrou
Bucureştenii, sfătuiţi să renunţe marţi la maşini
Circulăm ca sardinele în Bucureşti
Angajaţii de la metrou intră în grevă generală!
Poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe bucureşteni să renunţe la maşinile personale şi să apeleze la mijloacele de transport în comun. Taxiuri, maşini şi autobuze alergau pe bulevardele Capitalei, iar pe troutuare oamenii zgribuliţi făceau maratoane de la o staţie de autobuz la alta. Poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe bucureşteni să renunţe la maşinile personale şi să apeleze la mijloacele de transport în comun.
"La ora asta traficul se desfăşoară foarte greu. RATB-ul de-abia face faţă, cu toate că am fost informaţi că au suplimentat numărul de autobuze", a declarat inspector principal Daniel Piştea, de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Ora 9.24: 20 de minute ca să traversaţi pasajul Mărăşeşti
Şoferii se plâng că în pasajul Mărăşeşti, sensul de mers spre Unirii, este aproape blocat. "Nu se poate aşa ceva. Am făcut 20 de minute numai ca să traversez pasajul. Niciodată nu am văzut aşa ceva", ne-a scris Daniel Pintea.
Ora 9.10: Circulaţia la Piaţa Iancului în sensul de mers spre Obor este blocată
Abia poţi face dreapta pentru a o lua spre Gara Obor. La fel, nici la intersecţia cu Bulevardul Ferdinand nu este niciun poliţist în intersecţie. Se circulă bară la bară iar şoferii preferă să conducă şi pe linia de tramvai.
Ora 8.50: Bulevardul Tineretului este blocat. La Lujerului este nebunie
În acest moment, Bulevardul Tineretului este complet blocat. "De zece minute am înaintat cinci metri. Este nebunie. Oamenii au coborât din autobuze şi preferă să meargă pe jos. Ajung mult mai repede decât în trafic. Bulevardul Tineretului este blocat. Cei de la RATB nu aveau cum să acopere cu autobuze. E o tâmpenie", a declarat Gabriela Ilie, o participantă în trafic.
"La Lujerului, zona Virtuţii şi bulevardul Uverturii este nebunie. Nu se opate circula. Şi tramvaiul 41 are probleme mari, pentru ca maşinile au blocat linia", a declarat Ilie Iancu, care se află de 20 de minute în zona respectivă.
Ora 7.30: Ambuteiaje în multe cartiere din Capitală
Traficul rutier în Bucureşti era extrem de dificil marţi, în jurul orei 8.00, din cauza grevei de la metrou, circulaţia în cartierele Militari, unde pasajul Lujerului era blocat, Rahova, Berceni şi Pantelimon se desfăşura cu greutate. Brigada de Poliţie Rutieră afirmă că Pasajul Lujerului şi Şoseaua Virtuţii erau cele mai aglomerate marţi dimineaţa.Efectivele poliţiştilor rutieri au fost majorate, iar aceştia fac apel la şoferi să respecte regulile de circulaţie, pentru a nu crea ambuteiaje.
Ora 7.00
Puşi în faţa faptului împlinit, mulţi bucureşteni au căutat soluţii: tramvaie sau autobuze. "Trebuie să ajung la Eroilor şi nu ştiu ce să iau. Mi-a spus cineva să iau autouzul 104. Unde este staţia", întreaba o femeie care ajungea la serviciu cu metroul. "Dacă circul cu metroul, de unde să ştiu eu traseele maşinilor?", mai spunea ea resemnată.
Ora 6.30 "Cu greva asta îmi iau concediu fără plată până ajung la serviciu"
În staţia Sfântul Gheorghe aproape 100 de persoane se buluceau, fie la tramvaiele 16 şi 21, fie la autobuzul 381. "Nu l-am prins pe asta, dar mai vine unul!", spune un călător, fugând spre celălalt autobuz care venea din urmă. Poate la ăsta are loc. "Cu greva lor îmi iau concediu fără plată", exclamă furioasă o bucureşteancă în staţia Piaţa Sfântul Gheorghe.
Greva de la metrou provoacă deja primele probleme pentru călătorii care foloseau mijloacele de transport în comun. Unii dintre pasagerii care aşteptau la Pasajul Lujerului au decis să plece pe jos.
Deja mijloacele de trasport în comun de suprafaţă nu mai fac faţă numărului mare de călători care încearcă să sjungă la destinaţii. Mulţi dintre călători au decis să plece pe jos pentru că autobuzele nu au mai ajuns de aproximativ 35 de minute în staţiile din zona Militari.Deocamdată RATB nu mai are la dispoziţie autobuze suplimentare pentru a le introduce în trafic. Cu toate că în zona Militari mijloacele de transport în comun de suprafaţă circulă la un interval de două minute, nici acest număr mare de autobuze nu face faţă fluxului de călători.
Ioan Rădoi, liderul sindicatelor de la metrou, spune că ora de vârf va fi între orele 7.00 şi 9.00. În opinia sndicalistului, administraţia metroului mizează pe acţionarea în instanţă, ştiindu-se faptul că s-a pregătit o acţiune prin care să se ceară constatatea grevei ca nelegală, "pentru că are un impact naţional".
În ultimul an, productivitatea la Metrorex a fost de 33 la sută, iar procentul de 60 la sută prevăzut de lege, reprezintă cam 18-19 la sută majorare, a explicat Rădoi, care a adăugat că administraţia nu a propus nici măcar unu la sută, ci a invocat un acord cu FM.
"Ministrul Berceanu consideră că am primit majorări salariale suficiente şi îşi doreşte ca salariaţii şi călătorii să fie nemulţumiţi din cauza acestei greve", a declarat Rădoi.