Niciunei femei nu i-a mai fost permis să urce pe Muntele Athos de 1.000 de ani
De secole întregi, cele 20 de mănăstiri au rămas cocoţate pe stâncile înalte deasupra Mării Egee. În locul cunoscut și ca Muntele Sfânt sau Grădina Maicii Domnului, călugării își petrec majoritatea timpului în rugăciune şi sunt total izolați de lumea exterioară.
"Niciunei femei nu i-a mai fost permis să urce pe acest munte de peste o mie de ani", povestește Bob Simon, corespondentul CBS News.
Această interdicţie împotriva femeilor se extinde și în cazul animalelor, cu excepţia pisicilor care dau o mână de ajutor la alungarea rozătoarelor. Singurul aliment pe care îl importă călugării este brânza - deoarece provine de la vaci. În rest, își iau propria hrană de pe insulă.
"Călugării nu sunt interesați de lumea exterioară"
"Scopul pentru care călugării se află acolo este acela de a fi departe de lumea exterioară. Călugării au petrecut zeci de ani acolo", povestește reporterul, citat de CNN.
"Din punct de vedere tehnic este o peninsulă, dar nu au ziare, radio, televiziune sau femei, iar ideea este de a se dedica în întregime rugăciunii, astfel încât ei nu sunt cu adevărat interesaţi de ceea ce se întâmplă în lumea exterioară şi nu doresc să se implice în ea. "
Pentru a ajunge la mănăstiri, în primul rând trebuie să ajungi la Salonic în Grecia.
"De la Salonic urmează un drum lung, aproximativ trei ore pe drumuri înguste. Apoi, luaţi un feribot. Singura problemă este că apele între acest oraş şi Muntele Athos sunt într-adevăr aspre ", a spus Simon.
"Nu cred că există vreun loc care să se fi schimbat atât de puțin ca Muntele Athos", a adăugat el.