Nicoleta Luciu: «Am văzut moartea cu ochii în secundele alea!» Ce a speriat-o

Nicoleta Luciu: «Am văzut moartea cu ochii în secundele alea!» Ce a speriat-o

Ultima actualizare:

    Nicoleta Luciu
Nicoleta Luciu

De curând, Nicoleta Luciu și soțul ei Zsolt Csergo și-au dus cei patru copii într-o vacanță de două săptămâni în Cipru. Din păcate, vedeta a avut parte de un eveniment nefericit, care i-a umbrit zilele de relaxare. Aceasta a povestit pentru Acasă TV cum a căzut de pe cămilă și ce a simțit în acele clipe.

Vedeta a dezvăluit cum a ajuns să călărească o cămilă, din dorința de a-i face pe plac fiului ei, Zsolt junior.

”I-am promis lui Zsolt junior că mergem la un parc de cămile. Când am ajuns acolo, ne-au întrebat cine vrea să se urce pe cămilă, iar eu am zis imediat că vreau. Nu știu ce a fost cu mine, pentru că mereu mă gândesc întâi la sâni, să nu ajung pe masa de operație”, a spus aceasta.

Nicoleta și-a amintit cum s-a petrecut accidentul în urmă căruia și-a fisurat patru coaste și o mână.

”M-am urcat și am mers puțin, totul în regulă. La un moment dat, când a luat o curbă, a început cămila să se scuture și m-am trezit jos. Când am căzut, nu mai puteam să respir. Mi se fisuraseră patru coaste și nu mai puteam să respir. Am crezut că mor acolo. Am văzut moartea cu ochii în secundele alea”, a povestit aceasta.

Frumoasa brunetă a mărturisit însă că a avut arte și de momente minunate în concediu și că a profitat din plin de clipele în care a putut rămâne singură, cu soțul ei. ”Ne-am plimbat de mână, cu celelalte cupluri. Am avut parte și de momentele noastre de intimitate, clipe romantice, de toate”, a spus aceasta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Katie Zacharia png
agresoare constanta jpg
Fermă de gaini  Foto Pixabay  jpg
politist mort jpg
Design fără titlu (5) png
f7920c9f 6db6 4b12 88f4 6c839efbb9a9 jpg
Elena Sumanariu jpg
image
image