Nicoleta Luciu și-a înghesuit doi bebeluşi într-un coşuleţ! FOTO
Nicoleta Luciu a fost externată ieri după-amiaza, la mai bine de o săptămână de când a adus pe lume tripleţii. Bruneta a părăsit spitalul Polizu în jurul orei 15.00, cu o mască chirurgicală pe faţă, să nu cumva să ia microbi din atmosferă, care s-ar putea transmite bebeluşilor prin alăptat.
Vedeta de la Acasă Tv este în culmea fericirii! Cei trei bebeluşi ai săi au venit pe lume în urmă cu o săptămână şi sunt sănătoşi tun.
După ce au rămas câteva zile sub supravegherea medicilor, cei patru „locatari" temporari ai spitalului Polizu din Capitală, au fost externaţi. Zsolt Csergo, iubitul Nicoletei, s-a prezentat la Maternitate încă de la primele ore ale dimineţii, a luat din spital toate actele necesare iar apoi a mers la Primăria Sectorului 1 pentru a scoate certificatele de naştere ale tripleţilor.
În jurul orei 15.00 Nicoleta, Zsolt şi cei trei bebeluşi au părăsit Maternitatea în mare grabă, căci afară nu erau mai mult de 10 grade celsius.
Nicoleta a purtat tot timpul o mască chirurgicală pe faţă, pentru ca nu cumva să contacteze vre-un virus din atmosferă, care ar pune în pericol sănătatea micuţilor.
Odată ajunsă acasă, Luciu a fost întâmpinată de Zsolt Junior (4 ani) care abia aştepta să-şi cunoască frăţiorii. Actriţa aştepta cu sufletul la gură momentul întoarcerii acasă, căci a fost internată mai bine de o lună, timp în care nu a avut voie să se ridice din pat decât în cazuri excepţionale.
După această perioadă de chin, căci nu a vrut să pună în pericol sănătatea micuţilor, Nicoleta se poate mişca în voie şi nu mai este nevoită să-şi petreacă timpul ţintuită la pat.
Vezi mai multe poze în MediaCenter
Mai citeşte:
Nicoleta Luciu le-a făcut prima şedinţa foto tripleţilor. Uite ce a spus despre ei! - FOTO