Nimeni nu scapă de plata TVA pe case!

Nimeni nu scapă de plata TVA pe case!

Ultima actualizare:

    Click! te invaţă cum să-ţi modifici locuinţa, fara a încalca nici o lege
Click! te invaţă cum să-ţi modifici locuinţa, fara a încalca nici o lege

Experţii fiscali din marile companii de consultanţă sunt convinşi că tranzacţiile cu locuinţe erau supuse taxării şi înainte ca proprietarii să afle acest lucru. Cei care au cumpărat, apoi au revândut case înainte de 2008 vor plăti şi Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), dar şi penalităţi de întârziere, avertizează consultanţii fiscali.

Membrii unei asociaţii de contribuabili care au tranzacţionat case înainte de 2008 şi acum sunt urmăriţi de Fisc în vederea plăţii TVA se întrunesc miercuri, la Bucureşti, pentru a protesta faţă de această plată retroactivă, măsură pe care o consideră abuzivă.

În această situaţie se află câteva mii de persoane care au cumpărat, apoi revândut de mai multe ori diverse case, tranzacţiile respective având „caracter de continuitate" din punct de vedere fiscal.

Veşti proaste de la FiscAici se încadrează şi cei care au construit blocuri de locuinţe fiind înregistraţi ca persoane fizice, apoi au vândut la bucată respectivele apartamente. Pentru toţi aceşti contribuabili, Fiscul vine cu o veste extrem de proastă: la momentul iniţierii investiţiei, şi persoanele fizice erau considerate ca plătitoare de TVA în cazul în care efectuează tranzacţii cu caracter de continuitate, chiar dacă în anii 2006-2008 nu se ştia foarte clar acest lucru.

Astfel că ei erau obligaţi să se înregistreze ca plătitori de TVA înaintea demarării investiţiilor şi să efectueze plata chiar în prima lună după acest „moment zero".

Află pe adevatul.ro cum pot plăti TVA cei care au construit blocuri de locuinţe fiind înregistraţi ca persoane fizice



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
image
image