Nostradamus și Baba Vanga, previziuni sumbre pentru 2021: sărăcie şi catastrofe
Catastrofe, foamete, cutremur! Clarvăzătorii Nostradamus şi Baba Vanga au prezis că anul 2021 nu va aduce lucruri bune, aşa cum ne dorim după pandemia de COVID-19.
Faimosul medic şi clarvăzător francez Nostradamus, care a trăit între 1503 şi 1566, a prezis multe evenimente care s-au adeverit de-a lungul timpului, cum ar fi: evenimentele de la 11 septembrie 2001, uraganul Katrina, moartea lui J.F. Kennedy, ridicarea şi căderea a doi “antihrişti”, Napoleon şi Hitler, războiul civil spaniol, bombele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris din aprilie 2019.
În cele 942 de catrene în care a făcut predicţii pentru viitorul omenirii, s-au regăsit preziceri şi pentru 2021, potrivit jurnaliştilor de la ziarul britanic ”Daily Mirror”.
Nostradamus a prezis că anul viitor un cercetător rus va crea o armă biologică distrugătoare pentru omenire. E vorba de un virus ce va afecta grav oamenii şi în cele din urmă va duce la dispariţia lor.
De asemenea, mai prezice pentru 2021 foamete, furtuni solare, dezastre naturale, implantarea de cipuri în creierele soldaţilor şi un cutremur devastator în California la 25 noiembrie 2021.
Experţii spun că predicţiile lui Nostradamus s-au împlint în proporţie de 70% de-a lungul timpului.
Baba Vanga a prezis că Vladimir Putin va fi asasinat
Baba Vanga, clarvăzătoare bulgară care a trăit între 1911 şi 1996 şi a devenit celebră datorită predicţiilor sale, cum ar fi BREXIT (n.r. - ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene din New York şi ascensiunea grupării teroriste ISIS, a făcut şi ea preziceri teribile pentru 2021.
Anul viitor economia Europei se va prăbuşi, preşedintele rus Vladimir Putin va fi asasinat, atacuri extremiste vor lovi Europa, vor fi cataclisme şi mari dezastre, dar cancerul va deveni vindecabil.
Susţinătorii Babei Vanga spun că 85% dintre predicţiile pe care le-a făcut s-au împlinit.