Noul Papă nu poartă aur
"Vreau o Biserică săracă, pentru săraci!" Asta a spus noul Papă, Francisc I, care a fost întronizat ieri, la Vatican. Jorge Mario Bergoglio, ales cel de-al 266-lea lider al Bisericii Catolice, dovedeşte el însuşi că preferă sărăcia şi umilinţa.
Noul papă a explicat recent că şi-a luat numele Francisc de la Sfântul Francisc din Assisi, sfântul săracilor. Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, de 76 de ani, şi-a arătat modestia chiar miercuri, 13 martie la câteva minute după ce a fost ales papă.
Crucifixul Papei Benedict era de aur . Inelul papal e din aur
Când maestrul de ceremonii i-a oferit un veşmânt roşu cu blană de hermină, precum cel purtat de predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, Papa Francisc a replicat: "Nu, mulţumesc. Carnavalul a luat sfârşit." Noul papă nu a acceptat să poarte nici crucea de aur cu multe podoabe, precum Benedict al XVI-lea, preferând să rămână cu vechea sa cruce simplă de metal aurită de cardinal.
Nici în apartamentul papal, în care a locuit predecesorul, nu vrea să locuiască, fiindcă i se pare "o cameră pentru 300 de persoane". El se mulţumeşte cu mult mai puţin spaţiu. Dar nici Benedict al XVI-lea nu purta aur şi pantofi roşii din dorinţa de opulenţă, ci pentru a păstra tradiţia predecesorilor săi.
Papa Francisc I poartă pantofi negri, uzaţi, în timp ce Papa Benedict al XVI-lea purta pantofi roşii şi şosete albe impecabile
Pantofii roşii, care simbolizează sângele vărsat de martirii creştini, erau confecţionaţi de acelaşi meşter care i-a făcut şi pentru papii Benedict al XVI şi Ioan Paul al II-lea. Numai că Francisc I i-a refuzat, preferând vechii săi pantofi uzaţi cu care a colindat străzile din Buenos Aires. Nici măcar celebrul Inel al Pescarului, simbolul puterii papale, nu l-a vrut din aur precum al înaintaşului său, ci un inel simplu de argint placat cu aur.
Băsescu a vorbit cu noul papă
Preşedintele Traian Băsescu a participat la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc I, de la Vatican. Cu acest prilej, el a discutat atât cu noul Suveran Pontif cât şi cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Traian Băsescu a transmis Papei Francisc un mesaj de felicitări din partea romano-catolicilor, greco-catolicilor şi ortodocşilor din România şi i-a urat succes în misiunea care i-a fost încredinţată.
Flash news
Ora 07.00: Circa 150.000-200.000 de oameni şi zeci de şefi de state şi lideri politici s-au adunat în Piaţa Sfântul Petru pentru a asista la întronizarea noului papă.Ora 8.55: Papa Francisc face turul pieţii la bordul papamobilului. Salută mulţimea, care îl ovaţionează, coboară din vehicul în mai multe rânduri pentru a îmbrăţişa copiii şi a-i binecuvânta.
Ora 09.25: Papa se reculege la mormântul Sfântului Petru, fondatorul Bisericii Catolice, din centrul Bazilicii Sfântul Petru.Ora 09.45: Începe slujba. Noul papă cere mulţimii să fie atentă la discurs.Ora 09.51: Se cântă în limba greacă şi în limba latină.Ora 10.13: Evanghelia cântată în greacă şi latină.Ora 10.15: Începe predica în limba italiană.Ora 10.30: Papa face apel la respect pentru orice creatură a lui Dumnezeu.Ora 10.58: Papa aduce un omagiu predecesorului său, Benedict al XVI-lea.
Ora 11.08: Papa cere credincioşilor să schimbe un semn de pace.Ora 11.27: După ultima binecuvântare, slujba inagurală se încheie. Papa Francisc intră în Bazilica Sfântul Petru în timp ce toate clopotele încep să sune.