Nu are cine să vă taie porcul? Închiriaţi un deţinut
Puşcăriaşii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Focşani sunt "o mină de aur" în perioada asta de criză. Închisoarea îi închiriază, cu ora, pentru sume modice.
Penitenciarul de Maximă Siguranţă Focşani are deţinuţi de închiriat la preţuri modice, între 4,5 şi 6 lei pe oră.
Vrâncenii care au nevoie de ajutor la sacrificarea animalelor sau vor să-şi facă ordine în gospodărie ori la ferma lor pot apela la serviciile celor încarceraţi pentru furt, viol sau tâlhărie.
Preţurile sunt negociabile, iar din suma încasată, 30% revine deţinutului, iar 70% intră în contul penitenciarului, pentru reparaţiile curente şi investiţii. Marcel Nicolae (37 de ani) lucrează de mai bine de opt luni la ferma de animale a penitenciarului şi a învăţat meserie.
"Sunt expert în creşterea porcilor. Sper să prind un contract şi să pun banii în contul meu în care, până acum, am strâns aproape 100 de lei", spune Marcel.
Condamnatului Vasile Paraschiv îi place să tranşeze carnea de porc. Are 30 de ani şi este închis pentru furt de icoane.
"Am ajuns să tranşez carnea şi să mânuiesc bisturiul ca un adevărat chirurg. Acum, aşteptăm să curgă ofertele", zice Vasile. Anul acesta, penitenciarul am semnat trei contracte în valoare de 64.000 de lei.
"Ofertele noastre sunt bune, iar solicitanţii s-au arătat mulţumiţi", a spus directorul Penitenciarului Focşani, Ionel Dită.