O falsă verişoară i-a înşfăcat premiul lui Băsescu la "Zece pentru România"
UPDATE: "Premiul a fost recuperat", a spus prezentatorul galei, Mihai Tatulici.
Persoana a urcat pe scenă spre uimirea organizatorilor, care anunţaseră că îi acordă preşedintelui, în lipsă, premiul pentru "curajul de a propune cele mai nepopulare măsuri de reformare a statului"
Prezentatorul Mihai Tatulici s-a declarat surprins că Traian Băsescu a trimis pe cineva la festivitate.
"Incredibil! E primul semn pe care ni-l dă preşedintele în acest an!", a spus Tatulici, care le-a chemat pe hostesse să aducă trofeul şi diploma pentru preşedinte, pe care i le-a înmânat apoi femeii.
Aceasta a spus că se numeşte Daniela Alexandra Zamfirescu şi că este verişoara lui Traian Băsescu. Ea a motivat că a venit să ridice premiul în numele preşedintelui, întrucât acesta este foarte ocupat.
"Eu cred că România va prinde rădăcini sigur şi îi rog pe toţi cei din sală să aibă încredere în preşedinte, deoarece şi el are în dumneavoastră", a spus femeia pe scenă.
Tatulici şi-a exprimat mirarea, deoarece el nu ştia de existenţa verişoarei lui Traian Băsescu, moment în care în sală şi pe scenă s-a stârnit rumoare. Femeia însă îşi continua discursul: "Sunt absolventă de Conservator! Sunt verişoara lui Traian Băsescu şi cred că multă lume din sală mă cunoaşte."
Prezentatorul, Mihai Tatulici,a înrerupt-o şi a invitat-o să coboare de pe scenă. Femeia a plecat cu tot cu trofeu.
"Verişoara lui Traian Băsescu" are poveşti şi cu Radu Mazăre
O persoană cu acelaşi timbru vocal a sunat în urmă cu două luni la Redacţia Adevărul de Seară Constanta, prezentându-se drept Daniela Zamfirescu, "verişoara lui Traian Băsescu", şi reclamând că este victima primarului Radu Mazăre, care i-a luat copilul şi îl ţine ostatic.
Ea a afirmat atunci că a pierdut custodia în favoarea fostului soţ, iar Radu Mazăre îşi doreşte să îl înfieze pe băiatul despre care ea a spus că la 13 ani este alcoolic.
"Ştie şi vărul meu Traian Băsescu despre această problemă. M-am văzut cu el astă-vară pe plajă, era cu fratele lui, Mircea, şi când m-a vazut, Traian m-a luat în braţe şi a zis: <<Ce faci, verişoara mea?>> Apoi a spus lumii de pe plajă că eu sunt verişoara lui".
Deoarece declaraţiile femeii erau aberante, redactorii ADS Constanţa au încheiat discuţia cu această femeie.
Preşedinţia: "Femeia este o impostoare"
Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, nu a putut fi contactat în această seară, la ora 22:54, imediat după producerea incidentului, pentru a i se lua un punct de vedere, pentru a confirma dacă femeia este rudă cu el.
Consilierul lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, a infirmat că femeia este rudă a preşedintele. "Preşedintele nu a mai fost din primul an la Zece pentru Romania şi nu pentru că este o relaţie tensionată între preşedinte şi presă. Şi nici nu a trimis pe nimeni în numele lui. Femeia este o impostoare. Este adevărat că acest incident poate afecta imaginea, dar făcând precizările nu cred că mai este niciun fel de problemă", a spus Lăzăroiu la Realitatea TV, adăugând că apariţia femeii este o farsă a televiziunii pentru creşterea rating-ului.