O femeie din Galaţi a înghiţit o viespe şi era să moară
Vârstnica a fost la un pas de moarte după ce viespea a ajuns în gatul ei şi a înţepat-o. Femeia a fost extreme de norocoasă după ce înţepătura viespii i-a provocat umflarea căilor respiratorii.
Elena Carastanov , de 66 ani, din Pechea, a trecut printr-o întâmplare mai puţin obişnuită. Ieri, a vrut să bea o cană de suc , a înghiţit o viespe şi s-a ales cu o pişcătură care îi putea cauza moartea.
Nu a ştiut ce s-a întâmplat, decât atunci când a dat insect afară şi a văzut că este o viespe.
“Viespea a intrat în cană. Am luat o gură, am înghiţit-o şi m-a înţepat îngât. Nu mi-am dat seama că este viespe. Când am dat-o jos am văzut. A început să mă suture în gât, nu mai puteam să vorbesc. Am urcat în maşină şi am plecat la spital. Nu puteam să vorbesc deloc. Acum pot. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată”, a spus femeia.
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi i-au aplicat pensionarei tratament şi au reuşit să o stabilizeze. Cadrele medicale spun că femeia a fost foarte norocoasă, din cauză că în astfel de cazuri se moare.
“Femeia a ajuns la spital în stare gravă. Prezenta o umflare majoră a interiorului gâtului. S-a umflat devenind ca un balonaş omuşorul, lueta în termen medical, şi jumătate din laringe. Norocul ei că numai jumătate. Doamna a păţit ceva greu credibil. În meseria pe care o fac, dacă am ghinion, găsesc un ciob de stivlă şi în părţile cele mai ascunse şi ruşinoase ale doamnelor. Din aşa ceva de obicei se moare. Se pare că doamna fiind din Pechea, aceştia mor greu.”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi.