O gravidă a fost omorâtă cu medicamente experimentale
Parchetul şi Colegiul Medicilor au început o anchetă în cazul unei gravide care a murit după ce i s-a administrat un medicament interzis. Cazul asistentei medicale din Focşani, care la 40 de ani ar fi trebuit sa nască la Maternitatea „Buna Vestire" din Galaţi cel de-a doilea copil va fi cercetat de o comisie de malpraxis constituită cu avizul Ministerul Sănătăţii.
Aşa cum spun colegele Petronelei Ulmer, asistente medicale la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Focşani, în primele şase luni de sarcină, femeia nu a ştiut că era gravidă cu cel de-al doilea copil, cu atât mai mult cu cât, chiar medicii o suspectau că ar avea un fibrom uterin.
Mai târziu, a aflat că va avea o fetiţă, pe care a ales să o nască la Galaţi, deoarece ultima parte a sarcinii a fost dificilă.Pe 8 noiembrie, ziua în care urma să îşi aducă pe lume copilul, a murit. S-a întâmplat în timpul travaliului iar medicii nu au mai putut salva nici copilul.
Fiului i s-a spus că anestezicul a fost de vină
Aceasta a fost şi explicaţia primită de Alin Păunescu. Tânărul, în vârstă de 18 ani, spune că nici măcar nu a fost anunţat de moartea mamei sale. A aflat de la cunoscuţi că mama şi surioara lui decedaseră. La morga din Galaţi a primit doar explicaţii foarte vagi.
"Cineva mi-a spus, aşa, pe fugă, că mamei i-a cedat inima de la un anestezic foarte puternic. Acum, nu ştiu ce să mai cred. Vreau doar să ştiu adevărul", spune tânărul de 18 ani.
Cytotec, medicamentul care a declanşat ancheta penală
Coincidenţă sau nu, Petronela Ulmer a murit după ce i s-a administrat Cytotec, un medicament care nu se află pe lista Agenţiei Naţionale a Medicamentului, cu scopul de a-i provoca naşterea.
Femeia a făcut embolie amniotică şi a decedat după ce medicii de la Ambulanţă, chemaţi de medicul de gardă de la maternitate, nu au mai reuşit să o resusciteze. Medicii au operat-o la circa 40 de minute de la deces în încercarea de a salva măcar copilul, dar procedura s-a dovedit zadarnică.Procurorii încearcă acum să stabilească dacă medicamentul a cauzat moartea Petronelei Ulmer.
„Ne-am autosesizat în acest caz. Facem verificări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Vom face cercetări în legătură cu medicul care a prescris medicamentul şi în ce condiţii a fost administrat", ne-a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, procurorul Ionel Gâlcă.
Medicamentul Cytotec este extrem de controversat. Reacţiile sale secundare au creat proteste de stradă în Italia şi Statele Unite ale Americii.