O mişcare bruscă le poate fi fatală!
Unii se aruncă cu paraşuta din avion sau cu frânghia elastică de pe pod, alţii schiază pe stâncile abrupte ale munţilor.
Aceşti oameni stau liniştiţi, dar trăiesc mai periculos decât toţi. O mişcare bruscă le poate fi fatală. Cu toate acestea, ei sunt obsedaţi să dreseze pur şi simplu insecte deosebit de periculoase sau şerpi veninoşi. Şi stau în compania lor, oră cu oră, minut cu minut.
Ţine 200.000 de albine pe corp
Zhang Xinglun, de 59 de ani poate să ţină 200.000 de albine pe corp fără să fie înţepat şi poate ajunge chiar să facă manevre bruşte şi complexe în acest timp.
După mulţi ani de perfecţionare a acestei abilităţi, Zhang este capabil să direcţioneze în zbor o albină să se întoarcă la nouăzeci de grade şi are capacitatea de a controla un roi de sute de mii de albine.
"Oamenii mă întreba mereu de câte ori am fost înţepat de albine. Cred că de circa 100.000 de ori", a spus bărbatul.
În grotă cu 4.600 de scorpioni
Un thailandez trăieşte ascuns într-o grotă, în compania a 4.600 de scorpioni pentru a-şi ispăşi păcatele.
Suang Puangsri ţine scorpionii în gură
Suang Puangsri a declarat că a fost "un om rău de tot", vânzând în trecut mulţi scorpioni ca mâncare, din cauza lăcomiei.
"Într-o zi mi-am dat seama de ceea ce am făcut şi atunci am început să meditez la răul facut", a adăugat bărbatul.
De atunci, Suang s-a retras într-o grotă şi se roagă zilnic la scorpioni să îl ierte.
A stat 10 zile cu 75 de şerpi veninoşi
Prezentatorul Donald Schultz de la Animal Planet a petrecut zece zile într-o cuşcă de sticlă din faţa cazinoului O'Sheas din Las Vegas în care a trăit împreună cu 100 de şerpi, dintre care 75, veninoşi.
La început, Schultz s-a închis în cuşca de sticlă numai cu 50 de pitoni, şerpi cu clopoţei şi cobre. În fiecare zi, au fost introduse alte reptile numărul acestora ajungând la 100.
Mănâncă doar scorpioni vii de 30 de ani