O nouă revoluţie sexuală în România: mai mulţi bărbaţi decât femei

Ultima actualizare:

"Practic, la sfârşitul anilor '80 erau aproximativ 800.000 de tineri (cu vârste între 21 şi 23 de ani) care îşi căutau perechea. Dintre aceştia, un sfert de milion erau fete, pentru ele existând riscul să rămână singure. În asemenea perioade, din cauza lipsei partenerilor, fetele lasă garda jos mai repede, iar băieţii încearcă să profite cât mai mult de acest trend libertin", explică Lăzăroiu.

Pe lângă frustrările alimentare şi cele privind libertatea de exprimare, s-au adăugat frustrările unei revoluţii sexuale neîmplinite", adaugă acesta.

În următorii ani, în România se prefigurează tocmai inversul. Iar fenomenul aduce cu el şi probleme.

O creştere a agresivităţii nu este de neglijat în perioada apropiată anului 2019. Cercetătorii arată că, în asemenea perioade, este foarte probabilă o creştere a violenţei sexuale. Ceea ce poate să însemne o creştere a numărului de violuri, de cazuri de violenţă domestică iniţiată de bărbaţi sau de crime care au la bază motivaţii şi impulsuri sexuale", mai spune specialistul.

Bărbaţii cu resurse mai mari se vor căsători mai repede, iar cei cu resurse limitate vor fi şi cei care vor rămâne singuri, precizează articolul citat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net