O româncă a fost desemnată să cânte inmul naţional al Austriei - VIDEO
Soprana Ildiko Raimondi, născută în Arad în anul 1962, va cânta noul imn naţional al Austriei.
Soprana a început repetiţiile încă din luna iulie a anului trecut pentru noul imn intitulat "Patria marilor fiice si fii", scrie jurnalul.ro.
"Noul imn a fost o soluţie rapidă. În Austria s-au schimbat multe în bine şi era normal ca aceste lucruri să fie oglindite într-un nou imn naţional. Încă mai este de lucru şi în Austria, discriminarea este încă un subiect real. La fel ca şi la operă, unde femeile au şanse mai puţine decât bărbaţii. Asta poate deveni şi o problemă psihică, fiindcă vocile feminine se sting mult mai devreme. Un tenor de 60 de ani are încă şanse să joace rolul iubitului. Mie, la 40 de ani, mi s-a spus că doar nu am pretenţia să joc rolul Susannei din Figaro", a spus soprana.
Ildiko s-a născut şi a crescut într-un sat din România, aflat la graniţa româno-maghiară. A început să cânte încă de la vârsta de doi ani, fiind îndrumată spre muzică de către preotul de la ea din sat.
Ulterior, soprana s-a căsătorit cu un italian, iar în anul 1991 a urcat pentru prima dată pe scena Operei de Stat din Viena.
Ascultă aici imnul Austriei cântat de Ildiko Raimondi