O tânără a fost spulberată de un accelerat, lângă gara Petroşani
Martorii tragediei spun că au auzit o bufnitură puternică imediat după ce a trecut trenul accelerat care suna încontinuu, iar după ce au văzut că şi opreşte câteva sute de metri mai încolo de impact şi-au dat seama că s-a întâmplat ceva.
„Trenul suna, dar aici la trecerea asta sună cam tot timpul. După ce a oprit ne-am dat seama că a lovit ceva. Ne-am dus pe linii şi am văzut că era o fată tăiată. Cred că a vrut să treacă şi a lovit-o, avea un picior în gips sau bandajat şi poate n-a apucat să se ferească”, spune Ion Gherg, locuitor al cartierului unde a avut loc accidentul.
Potrivit poliţiştilor din cadrul Transporturi Feroviare Petroşani-Livezeni nu este exclus ca femeia secţionată de tren să fi vrut să traverseze linia ferată şi să fi fost suprinsă de locomotiva acceleratului, însă nici varianta unei sinucideri nu poate fi exclusă.
Citeşte şi:
A scăpat din faţa trenului cu capul spart şi două coaste rupte
A murit în acelaşi loc în care şi-a găsit sfârşitul şi unchiul său
Craiova: Maşină spulberată de tren pe trecerea de cale feratăÎn zona amintită au loc frecvent accidente feroviare, iar în utimii ani alte trei femei şi-au găsit sfârşitul sub roţile trenurilor. În plus, în zonă există o trecere pietonală peste calea ferată iar locuitorii cartierului s-au obişnuit ca prin zona lor să treacă doar câteva trenuri pe zi. Numai că, de circa două luni de zile, din cauza unor lucări la infrastructură în sudul ţării, o serie de trenuri au fost deviate prin Petroşani.