Oana Zăvoranu, film pentru jumătate de milion de euro
Oana Zăvoranu se află în plin proces de reinventare. Se pare că bruneta şi-a regăsit echilibrul şi şi-a recăpătat pofta de viaţă, iar acum îşi investeşte toată energia într-un proiect nou, care speră să-i aducă succesul. O prietenă a acesteia a dezvăluit că fosta soţie a lui Pepe investeşte 500.000 de euro într-un film, al cărei protagonistă va fi chiar ea.
Raluca Macovei a vorbit în cadrul unui interviu acordat emisiunii „Poveştiri adevărate" despre planurile de viitor ale prietenei sale, Oana Zăvoranu. Aceasta a dezvăluit faptul că Oana investeşte 500.000 de euro într-un lungmetraj senzaţional. Macovei a spus că Oana face această investiţie din pasiune pentru actorie.
„Are o echipă foarte bună, cu care începe un film. Lungmetrajul are un buget cam mare. Oana are foarte mulţi bani, familia ei are foarte mulţi bani şi nu sunt o problemă. Jumătate de milion de euro nu înseamnă foarte mulţi bani pentru ea. Pe Oana nu o interesează ca investiţie, ca afacere, ci o face pentru pasiune. Oana este actriţă şi face asta din pasiune. Actoria este cariera ei. Filmările le începe intens săptămâna viitoare. În Israel, a fost să vadă locaţii şi cadre pentru film. Dar, asta depinde şi de echipa cu care lucrează. Oana este protagonista filmului, este firesc, ea îl produce. Va fi un film foarte bun. În film, voi juca şi eu", a mărturisit Raluca Macovei.