”Ochiul porții” ar putea fi folosit la CM din 2014

”Ochiul porții” ar putea fi folosit la CM din 2014

Ultima actualizare:

    Sepp Blatter, preşedintele FIFA
Sepp Blatter, preşedintele FIFA

Președintele Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Joseph Blatter, a precizat ieri că un sistem electronic care să vină în ajutorul arbitrilor, în fazele de poartă, ar putea fi folosit la Campionatul Mondial din 2014.

Elvețianul a declarat că ”în 2012 vom avea, cred, o asemenea tehnologie care să permită arbitrului să spună dacă a fost sau nu gol. Ea va fi introdusă la Campionatul Mondial din 2014”. Blatter s-a referit la acest subiect în cadrul emisiunii ”Telefoot”.

Ideea introducerii unui sistem care să monitorizeze zona porții a fost reluată în timpul turneului final al Campionatului Mondial de anul trecut, când echipei Angliei nu i s-a acordat un gol valabil în meciul cu Germania, din optimile de finală. ”Pentru a evita ceea ce englezii au considerat a fi o injustiție flagrantă, trebuie să reluăm această discuție, să facem ceva”.

Oamenii de fotbal au respins ideea folosirii arbitrajului video, cel care a fost introdus cu succes și în rugby - un arbitru urmărește pe monitor fazele controversate, mai precis momentele în care o echipă duce balonul în terenul de țintă advers cu pachetul de înaintare. S-a ajuns la concluzia că ideal ar fi folosirea unui sistem electronic, cu senzori, care să arate dacă balonul rotund a depășit sau nu linia porții. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
biserica pexels1 jpeg
sofer de tir jpg
Meteo - vremea - furtuna si canicula
Volanul unui BMW jpg
cheltuieli jpg
Pensionar batran bani portofel pensie FOTO Shutterstock jpg
motorina freepik jpg
banane istock jpg
image
image