Olanda a salvat onoarea Europei

Ultima actualizare:

Olanda a reuşit să trimită acasă Brazilia, una dintre marile favorite ale Campionatului Mondial din Africa de Sud. Conduşi cu 1-0 după golul lui Robinho, elevii lui Bert Van Marwijk au revenit în repriza a doua prin autogolul lui Melo şi reuşita lui Sneijder şi au obţinut o revanşă mult-aşteptată după eliminările din 1994 şi 1998.

Dezastrul brazilienilor a fost imediat resimţit, selecţionerul Dunga dându-şi demisia după fluierul de final al arbitrului. Victoria Olandei a fost văzută de presa europeană drept un succes în faţa Americii de Sud, continentul cel mai bine reprezentat în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial. „Europa a câştigat lupta cu America de Sud, după ce Brazilia s-a eliminat singură de la Mondial în faţa Olandei”, au notat germanii de la „Bild”. „Samba olandeză”,  a titrat cotidianul francez „L'Equipe”, în timp ce spaniolii de la „Marca” au notat: „Sneijder a taxat echipa care a câştigat cinci titluri mondiale”. Înfrângerea Braziliei le-a dat apă la moară marilor rivali din Argentina: „Brazilia 2014!”, a titrat ironic „Ole”, făcând trimitere la faptul că vecinii lor pot începe pregătirea pentru Campionatul Mondial de peste 4 ani pe care îl vor organiza.

Ronaldo: Melo să nu mai vină în Brazilia!

Felipe Melo a fost fără îndoială „coşmarul” Braziliei în meciul cu Olanda. Fotbalistul lui Juventus Torino şi-a marcat un autogol şi a luat cartonş roşu cu 20 de minute înaine de finalul meciului. Fotbalistul brazilian Ronaldo, fost campion mondial cu „Selecao”, i-a transmis un mesaj lui Felipe Melo, prin intermediul Twitter: „Să nu te întorci în Brazilia în vacanţă!”.

Melo s-a remarcat negativ în acest sezon şi în Serie A, unde a primit „prestigioasa” distincţie „Bidonul de Aur”, rezervat celui mai slab jucător din campionatul italian. Selecţionerul brazilian Dunga a avut puterea să-şi laude echipa după meci: „Am trăit o experienţă minunată alături de aceşti jucători şi apreciez demnitatea cu care s-a comportat această echipă!”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
image
image