Olandezii spun că în trenul frigorific au fost doar 200 de cadavre

Ultima actualizare:

    Cadavrele pasagerilor vor fi transportate în Olanda (foto: Reuters)
Cadavrele pasagerilor vor fi transportate în Olanda (foto: Reuters)

Experţii olandezi, care se ocupă de repatrierea cadavrelor pasagerilor zborului MH17, au numărat oficial 200 de corpuri neînsufleţite în trenul ajuns la Harkov, marţi, relatează AFP, citată de Mediafax. Şi asta, în condiţiile în care, până în prezent, proruşii spuneau că în trenul frigorific se află 282 de trupuri.

“Suntem absolut siguri că sunt corpurile a 200 de persoane diferite în tren”, a explicat Jan Tuinder, şeful delegaţiei olandeze în Ucraina, în timpul unei conferinţe de presă la Harkov.

“Unde sunt celelalte? Acest lucru va face parte din investigaţiile următoare, care vor avea loc în Olanda”, a adăugat el.

În plus, el a spus că în mod sigur au rămas “fragmente de corpuri la locul catastrofei”.

Tuinder a explicat că experţii vor pregăti cadavrele şi vor face verficări pentru ca sacii mortuari să nu conţină explozibili sau substanţe radioactive.

Marţi, 50 de cadavre au fost pregătite pentru repatriere, iar “vineri vor fi gata toate corpurile neînsufleţite”, a explicat Volodimir Groisman, vicepremierul ucrainean, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Înainte de plecarea primului avion, miercuri, o ceremonie este prevăzută pentru ora locală 11.00 (11.00 ora României), pe aeroportul din Harkov.

Cutiile negre, predate în noaptea de luni spre marţi experţilor malaysieni de către rebelii proruşi, sunt într-adevăr cutiile negre ale zborului MH17, a precizat Groisman.

Avioanele care vor repatria cadavrele vor ateriza la Eindhoven, în sudul Olandei, de unde cadavrele vor fi transportate către o bază militară din Hilversum, la sud-est de Amsterdam, la aproximativ 100 de kilometri de aeroport.

În total, 298 de persoane, dintre care 193 de olandezi, se aflau la bordul avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlienes, care se deplasa pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur şi care s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatişti proruşi, doborât probabil de o rachetă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net