Omul care a descoperit-o şi a «şlefuit-o» pe Antonia: «Acum nici nu mă mai salută»
Producătorul Tom Boxer suferă din cauza Antoniei. După doi ani în care au colaborat foarte bine, cântăreaţa l-a lăsat baltă fără să-i dea o explicaţie.
Creatorul hitului "Morena", care a transformat fata anonimă, abia întoarsă din Statele Unite ale Americii, într-o vedetă internaţională, a dezvăluit marţi seară, la Kanal D, cum a lansat-o pe Antonia Iacobescu. El a venit însoţit de prietena lui, Cristina, cea care l-a ajutat să compusă celebra piesă, care i-a ghidat primii paşi ai solistei în lumea muzicii şi cea care chiar este sărutată de Antonia în videoclipul "Morena". "A fost ideea mea! Aşa sunt eu, obsedat sexual", a glumit Tom Boxer.
Totuşi, de ce este nemulţumit producătorul?
"Toate fetele care stau cu poza ei la păsărică trebuie să ştie cum a fost", a început Tom povestea.
"Avea un potenţial enorm, dar casele de discuri o refuzau pentru că nu prezenta nimic interesant. Am luat-o şi am lucrat cu ea, i-am spus să aibă încredere în ea, i-am spus că e cea mai tare, că poate ajunge mare. Am investit mult în ea, şi material, şi sufleteşte. Stăteam cu ea, lucram, i-am spus se trebue să facă. Toată imaginea ei de acum a fost pusă pe hârtie atunci", a rememorat el, dând de înţeles că inclusiv scandalul cu Vincenzo a fost premeditat.
"Am ajuns să o consider prietenă, altfel nu investeam în ea. Greşeala mea a fost că am încheiat un contract în trei părţi cu casa de discuri Roton. La un moment dat, după ce făcusem cu ea planuri de revenire după sarcină (Antonia a făcut o pauză după "Morena" când a fost gravidă cu fetiţa ei - n.r.), directorul casei de discuri m-a anunţat că nu mai sunt producătorul ei", a relatat Tom Boxer.
"Antonia nici măcar nu m-a anunţat. Nu e vorba că am pierdut bani, contracte. Îmi pare rău că nu m-a anunţat ea. Nici n-am mai vorbit de atunci. De fapt, am avut o discuţie, îi dădea o lacrimă în colţul ochiului, dar banii au contat mai mult pentru ea. Asta spune multe despre caracterul omului. Mi-a tras-o!", a continuat el.
Iubita lui Tom Boxer, Cristina, a confirmat cele spuse şi a subliniat faptul că Antonia nici nu-i mai salută. "Ce poate să însemne când un om te vede undeva şi el îţi întoarce spatele?", a completat ea.