Onofraş a adus un punct de aur pentru Unirea Urziceni!
Acum două săptămâni, Steaua juca cu Fenerbahce cu tribunele goale, iar singurele indicaţii care se auzeau veneau din lojă.
Unirea, echipa adoptată de Ghencea, are mai mulţi spectatori, ascultă ală muzică, joacă împotriva unor adversari mai tari şi câştigă mai mulţi bani decât Steaua.
Poate de aceea, Gigi Becali nici nu a venit la stadion.
Unirea nu e o formaţie de sticla ceţoasă a televizorului, ci una pe care o simţi că îşi extrage organic fiecare reuşită din mâzga gazonului.
Click aici pentru a vedea mai multe imagini de la meciul Unirii Urziceni cu Rangers la Bucureşti
Aflată în faţa celei mai mari performanţe a unei echipe de club din România, „Urziceanca" a început chiar mai timid decât la Glasgow.
Arlauskis l-a ridicat de pe bancă de câteva ori pe Dan Petrescu, iar Bălan i-a smuls tehnicianului ialomiţenilor primele răcnete.
„Bursucul" nu a rezistat mult şi l-a inlocuit cu Onofraş, adică schimbarea de la Glasgow. Superstiţie sau inspiraţie? Parcă puţină magie.
Unirea a renăscut şi Frunză şi Varga au fost la un pas să-l învingă pe McGregor pe finalul primei reprize.
După pauză, Petrescu n-a riscat nimic. Un punct o menţinea pe Unirea pe locul doi. Şi când ţi-e frică, fotbalul te pedepseşte. În plină presiune sterilă a gazdelor, scoţienii au lovit.
McCulloch l-a bătut cu un şut parşiv pe Arlauskis, iar Dan Petrescu a fost la un pas de a câştiga pariul cu elevii săi, cărora le spusese cărora le spusese că nu vor face niciun punct cu Rangers.
S-a opus însă Onofraş, care a prins un şut fantastic din afara careului, pentru un gol de povestit strănepoţilor.