Lena Horvath a depus plângere penală împotriva medicului Josef Kopp

Lena Horvath a depus plângere penală împotriva medicului Josef Kopp

Ultima actualizare:

Avocatul Cristian Dancu o va reprezenta pe Lena. Acesta a explicat în direct la emisiunea nocturnă de la Kanal D despre ce este vorba în dosar şi care sunt problemele în acest caz.

"Ne aflăm într-o situaţie de malpraxis. În primul rând, medicul nu a fost asistat, aşa cum era normal, iar în al doilea rând, a permis unei persoane străine, îmbrăcată în hainele de stradă şi fără ţinută antiseptică să intre în cabinet şi să asiste la o intervenţie de asemenea complexitate.

Rapoartele medicale de la spital arată gravitatea stării în care a ajuns clienta mea acolo. Medicul are o naivitate debordantă în care tratează cu o uşurinţă criminală situaţia în care o persoană a fost mutilată pe viaţă şi nu va mai putea fi niciodată mamă.

Noi am depus o plângere penală împotriva dânsului şi, în plus, i-am făcut şi o plângere la Colegiul Medicilor, în urma căreia o echipă de trei medici independenţi îi va face o anchetă şi se va stabili dacă este vinovat sau nu", a declarat acesta, în numele clientei sale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu istock jpg
fabrica auto jpg
image png
Design fără titlu (6) png
copil pe strada bucuresti jpg
apartament bucuresti jpg
nunta pixabay jpg
restaurant (1) jpg
image
image