INTERVIU Secretele Dianei Munteanu: de ce evită evenimentele mondene şi reţeta căsniciei aproape perfecte
Pentru vedeta Antenei 2, Diana Munteanu Niculescu, anul 2013 a fost unul încărcat din punct de vedere profesional.
Soţia fostului fotbalist Claudiu Niculescu e prezentatoarea emisiunii "Conferinţa de presă", aflată deja la al treisprezecelea sezon, dar a mai primit o sarcină de serviciu.
Mai nou, Diana prezintă şi emisiunea "Face2Face", care se află la primul sezon. Nici pe plan personal nu-i merge rău. Are un soţ iubitior şi un băieţel minunat.
Diana, acum ai două emisiuni pe mână. Spune-ne cum decurge o zi din viaţa ta.
Mă trezesc la ora 07.00, în fiecare dimineaţă. Îmi organizez programul din ziua respectivă, iar în jur de ora 08.00 îl trezesc pe David, îl pregătesc de grădiniţă. În drumul meu spre filmări, îl las pe David la grădiniţă, după care, ajunsă la Antena 2, fac ultimele retuşuri. Filmez, apoi merg şi-l iau pe David de la grădi şi mergem acasă, pentru că urmează pentru el un somn bun. Ce rămâne apoi e timpul pe care îl petrecem împreună. Seara, după ce adoarme, îmi rămâne timp pentru mine. În weekend, când vine şi Claudiu acasă, ieşim în parc sau vin în vizită la noi prietenii.
Dintre cele două emisiuni, care îţi este cea mai dragă?
Dacă aş avea doi copii, e ca şi cum cineva m-ar pune să aleg între ei. Sunt emisiuni diferite prin conţinut, dar ambele privesc zona mondenului.
Din această toamnă, Diana prezintă şi emisiunea “Face2Face”
Ce poţi spune despre proiectul "Face2Face"?
Este o emisiune tip concurs, sau, cum o numim noi în televiziune, "quiz show monden". Avem două echipe a câte trei invitaţi, care trec prin probe din cultura mondenă şi nu numai. Este un proiect inedit şi o emisiune la care invitaţii doresc să vină cu orice preţ!
Cum te pregăteşti pentru emisiunile tale?
Odată ce am stabilit invitaţii, citesc tot ce găsesc despre ei. Fac asta de când mă ştiu.
Diana şi Claudiu sunt căsătoriţi de aproape șase ani şi au împreună un băieţel, David
Nu l-ai vrea pe post de invitat şi pe soţul tău?
Soţul meu e un om destul de retras, căruia nu-i plac apariţiile publice în afara domeniului în care lucrează şi mă îndoiesc că se va întâmpla asta curând.
Dar nici tu nu eşti mondenă. De ce nu-ţi place să ieşi la evenimentele din showbiz?
Bună întrebare. De obicei, aceste evenimente se petrec seara şi eu atunci stau cu David. Nu avem bonă şi nici bunici care să stea cu noi, aşadar, e greu să onorez foarte multe evenimente mondene în aceste condiţii.
Eşti foarte dedicată familiei, deci. Să fie acesta secretul căsniciei tale?
Nu cred că există o regulă anume şi nu am nici o reţetă pe care s-o recomand. Nici nu mi-aş permite, căsnicia ţine de intimitatea fiecăruia. Eu cred, însă, că doi oameni se înţeleg pentru că în primul rând reuşesc să se accepte aşa cum sunt, cu tot cu defecte şi calităţi, şi implicit să se respecte. Apoi, sigur că există sentimente şi preocupări comune. În ceea ce ne priveşte, e cu atât mai greu, pentru că noi ne vedem trei zile pe săptămână. Dar ne-am obişnuit şi facem ca timpul petrecut împreună să fie doar al nostru cu David.
Îţi mai doreşti copii?
Mereu am spus că mi-aş dori ca David să mai aibă un frate sau o soră, dar încă nu am luat o decizie în acest sens. Oricum, de dorit, e clar că ni-l dorim, rămâne să decidem şi momentul în care el să vină pe lume.
De mică îi plăcea să pozeze
La 34 de ani, Diana Munteanu Niculescu are în spate o carieră de aproape 17 ani în televiziune şi are o familie frumoasă, de care este foarte mândră.
- S-a născut la 15 decembrie 1978, la Braşov; - A absolvit Liceul Sportiv - secţia Atletism şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică - secţia Actorie. Are şi cunoştinţe muzicale. Timp de patru ani a studiat pianul;- Când era mică, se visa stewardesă. "Mai apoi, mă gândeam să fiu educatoare, ca bunica mea, sau medic, ca bunicul meu";- În vara anului 2007 s-a căsătorit cu fotbalistul Claudiu Niculescu. În 2009, cei doi au devenit părinţii lui David;- Mărturiseşte că este un pic geloasă din fire;- Chiar dacă nu are prea mult timp liber, se întreţine alergând în parc sau făcând exerciţii acasă.- Recunoaşte că îşi prepară acasă tratamente pentru ten.- Îi place foarte mult să gătească şi se descurcă foarte bine în bucătărie. „Gătesc zilnic de când îl am pe David: supe, ciorbe, budinci, prăjituri, orice."- Mâncărurile preferate sunt peştele şi fructele de mare şi detestă carnea de porc;- Nu îi place să meargă la cumpărături şi nici nu dă sume mari pe haine.- În luna de miere a înotat cu delfinii în Cancun, Mexic.
FOTO Diana Munteanu şi Claudiu Niculescu, vacanţă cu fiul, în Mamaia