Mihai Bendeac, declaraţie uluitoare: «Nu am avut un conflict cu Antena 1»

Ultima actualizare:

    Mihai Bendeac (Sursa Foto: Facebook)
Mihai Bendeac (Sursa Foto: Facebook)

În ciuda faptului că a fost într-un adevărat război cu Antena 1, Mihai Bendeac a ţinut să marcheze aniversarea a 20 de ani de existenţă a postului tv.

Actorul a subliniat că nu are un coflict cu toţi angajaţii postului, cei care au lucrat alături de el la emisiuniile sale şi care l-au ajutat pe parcursul filmărilor, în ciuda faptului că îi ţinea câte 18 ore la filmări. El a mărturisit că, pentru el, aceşti oameni înseamnă Antena 1 şi lor le spune "la mulţi ani".

"ANTENA 1 - 20 DE ANI

Asa cum știți, am părăsit proiectul iComedy din considerente ce țin de principii profesionale si umane, principii pe care am înțeles sa nu le incalc. Nu as vrea sa revin asupra acestui subiect. Cred ca, prin poziția mea ferma si asumarea faptului ca voi pierde foarte mulți bani, am transmis un mesaj pe care cei ce si-au dorit si au putut sa-l înțeleagă, l-au înțeles. In special tinerii. Îmi mențin acea poziție si sunt mândru de atitudinea mea. E un subiect închis.

Pentru ca maine Antena 1 sarbatoreste 20 de ani de existența, as vrea sa menționez ca eu nu am avut si nu am un conflict cu postul de televiziune, in ansamblul sau. Fiindcă acest post este compus, in primul rand, din operatorii care nu cracneau când ii chinuiam câte 18 ore la filmari tragand dubla după dubla, doamnele de la curatenie care au strâns după mine de câte ori am spart tablouri, scrumiere, bibelouri si telefoane de nervi, fetele de la machiaj care nu plecat niciodată acasă pana nu mi-au ingrijit tenul chinuit ore in sir de zeci de straturi de fond de ten si latex etc.

Ei înseamnă "Antena 1". Restul... e vremelnicie, cum ar spune poetul.

Totodata, Antena 1 înseamnă si telespectatorii care mi-au urmărit prestatia, fie ca a fost vorba de burlescul "In puii mei", elegantul "România Dansează", ambitiosul "Romanii au Artiști", respectabilul "Teatru TV" sau controversatul "iComedy".

Apropo.. Nu mi-am făcut niciun prieten in televiziune. Dar i-am apreciat pe cei profesioniști. Nu e ușor sa lucrezi cu mine. Cer mult de la cei din jur fiindcă cer mult si de la mine însumi.

Pentru acesti oameni spun, din tot sufletul, "LA MULȚI ANI, ANTENA 1!"

Si Drum Bun pe mai departe!", a scris Bendeac pe Facebook.

Mircea Badea şi Mihai Bendeac, război pe faţă. Uite cu cuvinte grele şi-au aruncat!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net