EXCLUSIV Drăguşanca face 25.000 de euro lunar

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nu aduce anul ce aduce ceasul! Bianca Drăguşanu a pus mâna pe cele mai grase contracte de imagine care au transformat-o într-una dintre cele mai bine plătite vedete de la noi. Lunar, ea va încasa în jur de 25.000 de euro, din patru joburi care s-au definitivat la sfârşitul acestui an.

A făcut doar doi ani de facultate, însă au fost suficienţi pentru a învăţa să se vândă bine. Bianca Drăguşanu (31 de ani) a început Facultatea de Ştiinţe Economice şi Management prin 2001, dar a abandonat studiile după ce a ajuns la concluzia că dimensiunile ei de manechin îi pot aduce bani frumoşi, fără să fie nevoită să-şi rupă coatele citind şi învăţând pentru examene.

Şi-a făcut debutul, prin 2007, ca manechin şi a defilat pe sume infime, de 100 de euro, dar mai nou nu se dă jos din pat pentru mai puţin de 1.000 de euro. Acum, Bianca Drăguşanu este propria ei patroană. După ce s-a măritat cu Victor Slav (33 de ani), roşcata a pus mâna pe contracte care-i aduc în jur de 25.000 de euro lunar.

La începutul acestei luni, Bianca a semnat cu televiziunea Antena Star (fostă Antena 2), unde va prezenta o emisiune în care le învaţă pe fetele obişnuite cum să ajungă nişte dive.

Noua slujbă îi aduce o leafă de 16.000 de euro. Al doilea contract a fost definitivat săptămâna trecută, cu o clinică de chirurgie estetică, pe o perioadă de trei ani.

Pentru că a devenit un etalon de frumuseţe, medicul respectiv a apelat-o, iar pentru suma de 5.000 de euro pe lună roşcata îi va face publicitate şi va fi prezentă la toate evenimentele organizate de el.

Al treilea contract este cel semnat cu clubul Bellagio, unde ea va fi PR. Acolo, soţia lui Victor Slav şi-a luat angajamentul să fie prezentă la toate party-urile, va aduce cântăreţi, va organiza evenimente, inclusiv cele de modă. Cel din urmă contract, deşi datează de câteva luni, este cel cu atelierul de modă.

Bianca Drăguşanu a avut deja prima prezentare de modă duminica trecută, în cadrul evenimentului Bucharest Fashion Week, iar rochiile pe care le va vinde îi vor aduce alte mii de euro în buzunar. Astfel, după un calcul aproximativ, Bianca Drăguşanu îşi îngroaşă conturile cu 25.000 de euro lunar, fiind una dintre vedetele cel mai bine plătite.

simeon stalpnicul png

La vârsta de 16 ani a apărut pentru prima dată la televizor, după ce a apelat la emisiunea „Din dragoste" de la Antena 1, pentru o reîmpăcare cu iubitul ei de pe-atunci. Dar intrarea ei în lumea mondenă e legată de anul 2007, când a debutat ca manechin, după ce a fost selectată la un casting de Cătălin Botezatu.

În scurt timp, cei doi au recunoscut că formează şi un cuplu, primul contact sexual avându-l după o prezentare de modă în Austria, după cum spunea chiar ea. Datorită relaţiei şi notorietăţii pe care o căpătase, Bianca a fost cooptată pentru sezonul de toamnă, în 2009, ca să-i fie asistentă lui Dan Capatos, la emisiunea „Un show păcătos", de la Antena 1. Alt punct important în cariera roşcatei  a fost tot  în 2009, când a acceptat oferta de a poza în numărul din decembrie al revistei Playboy, în schimbul sumei de 10.000 de euro.

Citeşte şi:

FOTO Bianca Drăguşanu şi-a prezentat colecţia la Fashion Week! Îţi plac hainele ei?

Bianca Drăguşanu, contract cu Pro Tv! Află la ce emisiune va participa

O alegere bună plecarea de la Capatos! Bianca face bani din piatră seacă, câştigă peste o sută de mii de euro pe an!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ruși pe aeroportul Vnukovo din Moscova după anunțul mobilizării FOTO Twitter
image
image
image
image
image
image
telefon ecran getty jpg
casa de marcat supermarket pexels jpg
gratii 1 jpeg
Sebastian Olariu si tatal lui FOTO Antena 3 Facebook jpg
istanbul pexels jpg
urangutan pixabay jpg
harta razboi ucraina steag drapel rusia europa shutterstock 2114384846 jpg
Nervos
image
actualitate.net
image
actualitate.net